Fetelor, a sosit moda de primăvară, la Constanța!

1044

Articole de la același autor

r Mâine se deschide Târgul Național de Îmbrăcăminte - Încălțăminte TINIMTEX! r Calendarul manifestărilor expoziționale organizate de CCINA

Începe sezonul târgurilor la malul mării! Vestea n-au adus-o păsările migratoare care se întorc din țările calde, ci Dănuț Jugănaru, directorul general al Camerei de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța.

Seria lungă a manifestărilor expoziționale organizate de cea mai activă cameră de comerț regională din România începe cu Târgul Național de Îmbrăcăminte - Încălțăminte TINIMTEX, ajuns la cea de a 69-a ediție. Este cel mai mare eveniment de profil din țară în domeniul indus-triei ușoare, cu tradiție pentru zona Dobrogea.

Târgul e găzduit de Pavilionul Expozițional și Centrul de Afaceri "Eurolitoral", din stațiunea Mamaia, în perioada 22 - 26 februarie 2017. La această ediție și-au anunțat prezența circa 200 de firme, din care 70% sunt producători, iar 30% sunt comer-cianți. Expozanții au pregătit colecții noi și diver-sificate, în pas cu noile tendințe din modă.

Trebuie să știți că, în această primăvară, se poartă dungile în nuanțe puternice de roșu, galben, portocaliu ori albastru, impri-meurile florale, de la cele discrete, până la florile mari, multicolore, bluzele tip bustieră, toate nuanțele de verde deschis, pantofii cu talpă masivă, decorați cu ținte, bluzele negre transparente și colierele tip chocker, volanele pe bluze, fuste, rochii sau chiar genți ori pă-lării, panglicile.

Dintre cele circa 200 de firme prezente, 8% participă pentru prima oară la TINIMTEX. Pe județe, ponderea expozanților este următoarea: București 25%, Constanța 18%, Brașov 12%, Iași 8%, Neamț 5%, Arad 5%, Argeș 5%, Suceava 4%, Brăila 3%, Timi-șoara 3%, Târgu Mureș 3%, Bistrița 3%, Bacău 3% și Sibiu 3%.

Târgul este structurat astfel: în Pavilionul Expozițional, la parter, îmbrăcăminte pentru adulți, iar la etaj, îmbrăcăminte pentru copii, tricotaje, lenjerie, home&deco, accesorii; în Centrul de Afaceri Eurolitoral, îmbrăcăminte din piele și blană, genți și accesorii. Programul de vizitare este următorul: în perioada 22 - 25 februarie, între orele 10 și 19; duminică, 26 februarie, de la 10 la 16.

v v v

Între 2 și 5 martie 2017, Pavilionul Expozițional Mamaia va găzdui Salonul de dotări hoteliere și alimentație publică "Litoral 2017", ediția a XV-a. Este singurul eveniment de acest profil din Constanța, ce reunește, an de an, cei mai importanți furnizori de servicii și dotări specifice pentru industria HoReCa. Vor fi expuse următoarele tipuri de produse: mobilier și echipamente profesionale pentru hoteluri, restaurante, bucătării, laboratoare, spălătorii; echipamente și produse pentru curățenie și igienizare; mobilier pentru săli de conferință, cinema, amfiteatru; echipamente pentru spălătorie de rufe; echipamente și instalații frigorifice, de încălzire, ventilație, climatizarea aerului, instalații termice; lenjerie, vestimentație specifică pentru personal, dotări diverse, veselă și sticlărie profesională; automate pentru cafea, băuturi calde, sisteme de dozare; instalații sanitare și accesorii, corpuri de iluminat; produse pentru finisaje, decorațiuni interioare și exterioare; proiecte la cheie pentru realizare și dotare completă pentru hotel, pensiune, restaurant, bar, piscină și SPA&wellness; signa-lectică hotelieră; produse alimentare și nealimentare; dotări specifice și aparatură specializată pentru cabinete cosmetice.

În paralel, se va desfășura cea de a VI-a ediție a Târgului de mobilă "Totul pentru Casă și Familie". Evenimentul este dedicat publicului larg și specialiștilor. Vor expune producători și distribuitori de mobilă din România.

Târgul va prezenta produse în stil clasic și modern, adaptate gustului și posibilităților financiare ale diverselor segmente de cumpărători. Una dintre ideile principale ale expoziției este crearea unui sistem de soluții complete.

La cele două manifestări expozițonale, vor participa 30 de firme expozante.

v v v

Calendarul manifestărilor expoziționale organizate de CCINA mai cuprinde:

- Târgul de Mărțișor, ediția a II-a, în perioada 17 februarie - 8 martie, la "VIVO!", Constanța;

- Târgul de turism "Vacanța 2017", în perioada 10 - 12 martie;

- Ediția a XIV-a a Târgului pentru nunți, realizat în colaborare cu "Ghidul Miresei", în perioada 17 - 19 martie, la Pavilionul Expozițional Mamaia;

- Târgul de cadouri de Paști, în perioada 22 - 26 martie, la Pavilionul Expozițional Mamaia;

- Târgul imobiliar, o premieră pen-tru Constanța, în perioada 5 - 7 mai;

- Salonul nautic și auto - Tomis Yacht 2017, ediția XX, în perioada 15 - 18 iunie, în portul Tomis.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Joi, 09 Februarie 2017
Stire din Economie : Cursuri organizate de CCINA
Pagina a fost generata in 0.4713 secunde