Feroviarii presează administrația să majoreze salariile

147
Feroviarii presează administrația să majoreze salariile - feroviarii-1490203459.jpg

Articole de la același autor

În data de 22 martie, începând cu ora 7, o parte dintre lucrătorii feroviari au oprit spontan lucrul. A fost afectată circulația a 160 de trenuri din șapte regionale CFR. Greviștii solicitau majorarea salariilor cu 25%.


Potrivit conducerii companiei CFR Călători, oprirea lucrului a avut loc în contextul în care administrația și federațiile sindicatele reprezentative se află în negocieri pentru semnarea noului contractul colectiv de muncă 2017 - 2018, negocieri în cadrul cărora conducerea CFR Călători a anunțat că în bugetul companiei pentru anul 2017 este inclusă o creșterea a fondului de salarii, creștere ce va conduce, în urma negocierilor, la majorări salariale.


Administrația intenționează să reașeze clasele de salarizare, în funcție de fondul de salarii care se va asigura prin bugetul de venituri și cheltuieli al CFR Călători, pentru funcțiile de bază: acari, manevrați, șefi de manevră, conductori, șefi de tren, casieri, informatori din ramura MC și pentru funcțiile de execuție din celelalte ramuri, cu posibilitatea de diferențiere în funcție de complexitatea și de volumul de muncă.


Începând cu ora 13, la sediul CFR Călători s-au derulat negocieri cu reprezentanții sindicatelor. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Joi, 23 Martie 2017
Stire din Economie : Info fiscalitate: TVA
Pagina a fost generata in 1.1229 secunde