Șeful ANAF își bagă subordonații în viteză

326
Șeful ANAF își bagă subordonații în viteză - sefulanaf-1490029520.jpg

Articole de la același autor

Președintele ANAF, Bogdan - Nicolae Stan s-a întâlnit, ieri, cu directorii generali și executivi de administrare ai direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice și ai Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili, în vederea verificării stadiului de implementare a măsurilor de creștere a colectării și conformării voluntare, cuprinse în planul de acțiune prezentat premierului Sorin Grindeanu.


Dintre măsurile cuprinse în plan amintim: îmbunătățirea dialogului cu contribuabilii și îndrumarea acestora în vederea acce-sării unei eșalonări la plată, identificarea contribuabililor care înregistrează în evidențele contabile facturi aferente unor operațiuni fictive, intensificarea controalelor operative în acele zone și domenii de activitate care prezintă risc fiscal, urgentarea implementării Serviciului Spațiul Privat Virtual și pentru persoanele juridice.


Președintele ANAF le-a reamintit termenul până la care măsurile dispuse să fie duse la îndeplinire, respectiv 15 aprilie 2017, solicitând conducerilor teritoriale să anunțe de îndată dacă întâmpină dificultăți în implementare. ANAF va transparentiza periodic, până la îndeplinirea termenului, stadiul de realizare a acestor măsuri. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 04 Martie 2017
Stire din Economie : Furtună la Fisc!
Pagina a fost generata in 0.4937 secunde