DEZVĂLUIRILE UNUI BANCHER CONSTĂNȚEAN

2394
4
DEZVĂLUIRILE UNUI BANCHER CONSTĂNȚEAN - credit-1350496740.jpg
"Într-o zi, șefii din centrala bancară mi-au trimis un om de afaceri, care dorea un împrumut. Eu urma să-i fac analiza de risc și să propun acordarea sau nu a creditului. Personajul s-a prezentat la mine în birou și, după ce am dat mâna, primul gând venit în minte a fost: acestui om nu-i voi aproba niciodată un credit."

I-a ghicit în palmă

Relatarea aparține unui cunoscut bancher constănțean. Pentru a-l proteja, îngăduiți-mi să nu-i divulg identitatea. Regulile din sistemul bancar sunt foarte dure în privința comunicării cu presa. Un bancher riscă să fie concediat chiar și numai pentru că le-a spus ziariștilor - fără aprobare de la centru - ce mănâncă la cină. Nu contează conținutul informației, ci faptul că a fost încălcat consemnul. În această privință, organizațiile bancare se aseamănă foarte mult cu cele militare, în care, mai presus de soldatul care își pune viața în joc, este regulamentul.

Ce anume l-a făcut pe bancher, ca, numai după o strângere de mână și două-trei cuvinte schimbate, să ajungă la o asemenea convingere? "Palma individului avea o transpirație lipicioasă, neplăcută, iar fizio-nomia și modul de a vorbi erau specifice omului nesincer, care ascunde ceva. În acele momente era vorba doar de o intuiție, dar ea era fundamentată pe experiență. De-a lungul carierei mele am cunoscut foarte mulți oameni de afaceri. Cu timpul, după anumite semne, începi să-i încadrezi, dintr-o privire, în anumite tipologii. Intuiția nu m-a înșelat în acel caz. Informațiile obținute ulterior despre respectivul om de afaceri au confirmat prima impresie: ascundea lucruri incompatibile cu creditarea" - povestește bancherul.

Ce legătură are firea clientului cu acordarea creditului? "Psihologia clientului are o foarte mare importanță. Cel ce a semnat contractul de împrumut cu banca intră în parteneriat cu ea. Într-o astfel de relație nu e loc de ascunzișuri. Tot ce se realizează pe baza creditării este o construcție comună. Eu tratez cu multă seriozitate această relație de parteneriat și pretind să se bazeze pe transparență. Nu mă mulțumesc cu devize și facturi, pentru eliberarea tranșelor de credit. Astea se pot falsifica. Eu merg pe teren și confrunt ceea ce scrie în hârtii cu lucrările la respectiva investiție. Vreau să văd cu ochii mei cum e folosit creditul pe care l-am semnat, pentru care am angajat riscul băncii. Dacă apar probleme, putem lua măsuri înainte ca ele să se agraveze" - explică interlocutorul.

Mai ceva decât detectivul Colombo

Bancherul trebuie să fie nu doar un fin psiholog și un partener vigilent pe toată perioada derulării creditării, ci și un bun detectiv. "Când se solicită un împrumut, se analizează performanța financiară a unei firme - explică specialistul. Componenta cantitativă a acesteia are importanța ei, dar accentul trebuie pus mai ales pe cea calitativă. La acest capitol trebuie avute în vedere piața pe care se derulează afacerea, cine sunt managerii și ce au făcut până acum și, mai ales, cine este beneficiarul final al fondurilor. Creditul este solicitat de o firmă, despre care afli că are acționar altă firmă, în care asociatul unic e o firmă din Insulele Virgine. Banca trebuie să știe cine sunt patronii acesteia din urmă, mai exact, cine sunt beneficiari reali ai creditării. Trebuie văzut dacă sunt implicați în fraude financiare, bancare sau din bugetul statului, dacă au la activ insolvențe, falimente.

În general, ne interesează totul despre profilul oamenilor de afaceri și al firmelor implicate. Culegem informații de peste tot, din bazele de date despre firme, de la instituțiile financiare și fiscale, chiar și de pe Internet. Eu nu mă mulțumesc doar cu acestea. În final, merg la cel ce solicită creditul, să văd cu ochii mei afacerea, bunurile cu care garantează, să cunosc managerii, asociații. Această metodă de prevedere a dat roade în multe cazuri. Iată unul dintre ele. S-a întâmplat la un moment dat să ni se ceară o cofinanțare pentru un proiect cu fonduri europene. Documentele erau în regulă, ca și referințele despre administratorul și patronul firmei. Cu toate acestea, am făcut o vizită la sediul firmei (aflată în alt județ) și așa am reușit să aflu că, în spatele afacerii se afla cumnatul patronului-administrator. Cel ce avea să fie beneficiarul real al creditării era o persoană cercetată pentru deturnare de fonduri.

Iată alt caz care demonstrează de ce bancherul trebuie să fie mai vigilent decât Toma Necredinciosul și să verifice pe teren ceea ce e pe hârtie. A fost o vreme când evaluarea bunurilor cu care se garanta împrumutul era făcută de funcționarii bancari. S-a întâmplat să primesc un astfel de raport de evaluare și, mergând să mă conving cu ochii mei, am constatat că bunul cu care urma să fie garantat împrumutul era supraevaluat. I-am spus celui ce făcuse evaluarea: Ori o refaci, ori îți fac raport!"

Apetit pentru risc

În prezent, spune bancherul, peste 40% din solicitările de creditare sunt refuzate de bănci. "Motivele sunt multiple. Mulți clienți prezintă planuri de afaceri nerealiste, cu creșteri de sută la sută a cifrei de afaceri într-o perioadă prea scurtă, fără nicio legătură cu evoluția pieței. Fie că respectivii oameni de afaceri nu dețin informații corecte despre piață, fie că merg pe principiul: o să vedem ce-o să iasă. Într-un dosar din 2011, solicitarea creditului se baza pe un plan de afaceri fundamentat pe datele pieței din 2005."

Acordarea împrumuturilor se bazează pe o analiză de risc. În funcție de rezultatele ei, creditul este încadrat într-o anumită categorie. Băncile își asumă riscuri mai mici sau mai mari, dar nu prostește. Cu cât banca riscă mai mult, cu atât clienții plătesc mai scump creditele. Nu doar băncile riscă, ci și funcționarii bancari. Există printre ei persoane cu "apetit pentru risc". Acestea sunt depistate pe baza analizei portofoliilor de credite, sunt penalizate sau chiar concediate dacă persistă în greșeală.

După izbucnirea crizei financiar-bancare, băncile comerciale din România au luat măsura de a centraliza analiza finală de risc și decizia acordării creditului. Contactul direct cu clienții este considerat ca afectând obiectivitatea bancherului. "Nu este cea mai corectă măsură - afirmă interlocutorul nostru. O serie de solicitări de credite pentru afaceri viabile sunt respinse. Cea mai bună metodă rămâne analiza fundamentată pe studiul documentar, completat cu cel pe teren. Contactul direct cu oamenii, cu afacerile și piața este fundamental pentru dezvoltarea creditării. Afacerile cu risc ridicat nu trebuie respinse din start. Nu înseamnă că o afacere încadrată la un grad înalt de risc nu este de succes. Vă pot da numeroase exemple din ultimii ani. Condiția reușitei este ca riscul să fie măsurat corect și gestionat pas cu pas, transparent, de cei doi parteneri: client și bancă."



Comentează știrea

1. Comentariu marcat ca fiind necorespunzător

Acest comentariu contravine regulilor și condițiilor de utilizare a site-ului CugetLiber.ro. Conținutul lui poate fi inadecvat sau chiar ofensator pentru vizitatori. Daca ai luat la cunoștință avertismentul și dorești să citești acest comentariu pe propria răspundere click aici.

admirator
18 octombrie 2012
un articol de toata merda

sunt oameni care transpira abundent; fie datorita unui sistem nervos cu probleme fie datorita numarului foarte mare de celule sudoripare. transpiratia abundenta si calitatile morale nu au nimic in comun... in plus, se dovedeste ca bancherii sunt dresati sa elimine clientii doar din priviri; si anumite tipuri -fizionomie, imbracaminte, socio-profesionale- sunt eliminate din start; asta e discriminare. iar regeulile stricte de pr arata ca ei au ceva de ascuns publicului... exista o problema (pe linga cele pe care v i le-am enuntat in articolele anterioare despre banci -in Romania- si pe care nu le mai reiau; ar trebui sa le reluati dvs. in articole distincte) care arata cit sunt de subiectivi. Exista un anumit tip de credit -imi scapa denumirea- cu banii tai. Adica ai o suma de bani in banca. Din diferite motive, nu o poti ataca. Dar ai nevoie de lichiditati pentru un proiect. Te duci la banca, le ceri suma respectiva (acoperita -in caz de esec- cu propriul depozit aflat la ei) si derulezi afacerea. Daca reusesti, banii se restituie, cu dobinda de rigoare. Daca dai faliment, banca isi recupereaza banii din depozitul tau. Asta este o formula de a-ti dubla sumele de bani de care dispui si de a rula doar banii bancii. Ar ttrebui sa fie mana cereasca pentru bancheri. ddar... te vor refuza si-n acest caz! oare de ce? practic, ei isi aleg clientii pe criterii subiective si ii servesc, oricit de mari ar fi pagubele acestora. de aici si criza sistemului bancar contemporan... catre executari silite ati vazut? la cate ddatorii? pe linga faptul ca executarile silite sunt aranjate.

firma tepara cta
22 octombrie 2012
verificati anaf

ATENTIE FIRMA TEPARA!!! KAIO PRESS SOLUTIONS SRL!!! FIRMA TEPARA IN CONSTANTA CARE IA MARFA SI NU PLATESTE FURNIZORII. NU PLATESTE CONTRIBUTII LA STAT DE LA INFIINTARE IN MAI 2009, NU DEPUNE DECLARATII, BILANT. EVAZIUNE FISCALA PRIN NEEMITERE BON FISCAL, FACTURI SI PRIN NERECEPTIONARE DOCUMENTE DE LA FURNIZORI IN CONTABILITATEA PROPRIE. ATENTIE: A TRAS TEPE PRIN NEPLATA DE MARFA SI PRESA. IN CONSTANTA ARE TARABE DE PRESA CE S-AU INCHIS IAR FURNIZORII AU RAMAS FARA SA INCASEZE BANII.. ECATERINA TUDORASCU NU A ORGANIZAT CONTABILITATEA FIRMEI NEINREGISTRAND NICI O FACTURA IN CONTABILITATE DIN MAI 2009. PROCES EXECUTARE SILITA CU ANAF IN 2010 CU FIRMA DETINUTA ANTERIOR KITI SABELA SRL. SC KAIO PRESS SOLUTIONS SRL ECATERINA TUDORASCU ASOCIAT UNIC. Judet: Constanta Oras: Constanta Adresa: Str. TRAIAN VUIA 10 CONSTANTA Cod Postal: 900038 Telefon: – (Ajutor*) Fax: - Cod Unic de Identificare: 25544938 Nr. Registrul Comertului: J13/1197/2009 Stare societate : INREGISTRAT din data 12 Mai 2009 Anul infiintarii : 2009In urma updatarii datelor la data de 08-Apr-2012 au fost modificate urmatoarele date: (Urmatoarele date sunt vechi preluate la data de 11-Jan-2011) Stare Societate: INREGISTRAT din data 12 May 2009 Ultima Inregistrare la ANAF: 11 May 2009 Prelucrarea ultimelor informatii depuse la ANAF: 20 May 2009 Impozit pe profit: 14-MAY-09 Contributie Sociale: 14-MAY-09 Contributie Somaj: 14-MAY-09 Contributie creante sociale: 14-MAY-09 contributie sanatate: 14-MAY-09 contributie concedii: 14-MAY-09 impozit venituri salariale: 14-MAY-09 Firma Infintata in anul 2009 Ultima Inregistrare la ANAF(*): 11 Mai 2009 Prelucrarea ultimelor informatii depuse la ANAF(**): 20 Mai 2009 Agent comercial inregistrat ca platitor de impozit pe profit inregistrat la data de 14-05-2009 Plata contributiei de asigurari sociale platite incepand cu data de 14-05-2009 Plata contributiei de asigurari pentru somaj platite incepand cu data de 14-05-2009 Plata contributiei angajatorilor pentru Fondul de garantare pentru plata creantelor sociale incepand cu data de 14-05-2009 Plata contributiei pentru asigurari de sanatate incepand cu data de 14-05-2009 Plata contributiei pentru concedii si indemnizatii de la persoane juridice sau fizice 14-05-2009 Plata pentru impozitul pe venitul din salarii asimilate salariilor incepand cu data de 14-05-2009 Aceasta firma nu a avut salariati in 2010 firme.info/kaio../ PATROANA KAIO PRESS SOLUTIONS SRL A DETINUT PANA IN 2009 FIRMA KITI SABELA SRL, ALTA FIRMA AFLATA IN LICHIDARE CE A TRAS TEAPE LA FURNIZORI, FIIND RECLAMATA IN INSTANTA AVAND PROCES CU ANAF CONSTANTA. Informatii proces dosar nr. 1068/118/2009 Locatie judecatorie/tribunal: Constanta Obiect dosar: procedura insolventei – societati cu raspundere limitata Materia juridica: Faliment Stadiu procesual: Fond Parti: SC KITI SABELLA SRL PRIN LICHIDATOR JUDICIAR OANCEA ZiNA : Reclamant S.C. KITI SABELLA S.R.L. : Debitor TUDORASCU ECATERINA : Pirit Inregistrat in data de: 05-02-2009 Numar unic dosar: 1068/118/2009 Termene Proces: 03/06/2010 12/03/2009INCH/Admite cererea debitoarei. Deschide procedura simplificata a insolventei. Desemneaza lichidator judiciar pe Oancea Zina. Termen la 18.06.2009.incheiere 18/03/2010 Aminat 18/06/2009iNCH NR.4457 ADMITE CEREREA PRIVIND DESCHIDEREA CONTULUI UNIC T 22.10.009incheiere 21/01/2010 Aminat 22/10/2009Amina cauza la data de 21.01.2010.Aminat firme.info/proc../ 3.1.Debitor: SC Kiti Sabella SRL, cu sediul în Constanța, str. Traian Vuia nr. 10, C.U.I. 15682275; cu nr. de ordine la ORC Constanța J13/2495/2003. 4.Creditori: Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța, cu sediul în str. I.G. Duca nr. 18, Constanța. antitepari.ro/i../ FIRMA APARE SI PE SITEUL ANTITEPARI.RO SA STIE LUMEA DE TEPELE TRASE DE TUDORASCU ECATERINA..

EscorteDinRomania.ro
30 martie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3779 secunde