De la cota unică de 16%, din nou la impozitarea progresivă a veniturilor

Nicicând în ultimii 27 de ani, lipsa banilor nu a produs o isterie atât de mare la vârful Puterii. De la aflarea veștii că execuția bugetară pe primele cinci luni ale anului 2017 s-a încheiat cu un deficit de 2,152 miliarde de lei, conducerea PSD s-a pus cu biciul pe Guvern, pe ministere, pe ANAF.

Pe vremuri, în birourile guvernamentale se mai auzeau o vorbă - două, chiar și mai multe, despre investițiile în autostrăzi și rețeaua feroviară, despre tentativele de rezolvare a crizei din învățământ și sănătate, despre măsurile de creștere a numărului locurilor de muncă din economie și stoparea migrației forței de muncă în străinătate. Astăzi, miniștrii Cabinetului Tudose nu discută despre așa ceva, de parcă ar fi subiecte interzise. În schimb, vorbesc despre bani și iar bani. Au și de ce. Dacă nu sunt bani, nu pot fi achitate salariile bugetarilor și pensiile. Or, asta ar însemna să fie contrazis Liviu Dragnea, șeful PSD, care a susținut mereu că statul are suficiente venituri pentru a acoperi toate cheltuielile sociale.

Bine, bine, dar de unde naiba să scoți mai mulți bani? Ce întrebare mai e și asta? De la agenții economici, de la cei bogați, de la multinaționale, din contractele part-time, de la evazioniști, au venit guvernanții cu soluția. Și astfel, la vârful Puterii, s-a produs cea mai puternică avalanșă de idei fiscale din ultimele trei decenii, un brainstorming cum ar zice americanii, dar în care Klaus Iohannis, președintele României, nu vede decât o "țopăială".

Desigur, în orice brainstorming, mai apar și idei trăsnite, la care e bine să renunți, până nu iese o dandana. Așa s-a întâmplat și cu ideea impozitării cifrei de afaceri a firmelor. Când au sărit patronatele și mass-media de zece metri în sus și au demostrat că țara va fi împinsă în prăpastie, Dragnea și Tudose au renuțat la nenorocitul impozit. Dar nu-i bai, rămân celelalte.

De la 1 ianuarie 2005, de când a fost introdusă, cota unică de impozitare a veniturilor, de 16%, ne-a adus multe beneficii, contribuind la atragerea investițiilor și creșterea economică. Dar de acum, i se apropie sfârșitul. Social-democarații - care au fost întodeauna împotriva ei -, profită de momentul de criză bugetară, pentru a o desființa. Viitoarea taxă de solidaritate (cu bugetul deficitar), cum în mod propagandist a fost botezată, va fi aplicată veniturilor mari, ce depășesc un anumit prag. Cât de mare va fi taxa și câte praguri de impozitare vor exista, nu știe nici ANAF. În prezent, face calcule, simulări, încercând să afle cât de adânc trebuie să bage mâna în buzunarele celor cu venituri mari pentru a acoperi deficitul de 2,152 miliarde de lei.

Dacă în cazul impozitării cifrei de afaceri, Guvernul Tudose s-a lovit de puternica opoziție a mediului de afaceri, în cel al taxei de solidaritate are drum liber. Bogații, persoanele cu venituri mari nu s-au dus la Guvern și PSD să protesteze. Fiind liniște și pace, inițiatorii ar putea trage concluzia că cei ce vor plăti taxa de solidaritate chiar și-au dorit-o.

Dacă ar avea un caracter temporar și ar fi instituită doar pe perioada crizei bugetare, măsura ar putea avea un rol benefic pentru economie și societate. În plus, ar avea și o justificare rațională: în condiții excepționale trebuie luate măsuri excepționale.

Dar dacă va fi permanentizată, taxa va produce, în timp, efecte perverse. În primul rând, va conduce la creșterea evaziunii fiscale, căci cei bogați vor găsi destule metode de ocolire a legii. Mult mai grav este faptul că se deschide poarta introducerii de noi trepte de impozitare a veniturilor, la niveluri din ce în ce mai scăzute, în funcție de nevoile și interesele guvernanților. Treptat, se va reveni la sistemul de impozitare progresică a veniturilor, din timpul Guvernului Văcăroiu.

v v v

Până în urmă cu patru-cinci ani, guvernanții români se comportau ca geambașii din târguri, care vindeau cai. Cum dădeau cu ochii de un investitor străin, cum începeau să-și laude "marfa", prezentând condițiile prielnice afacerilor, din România: sistemul fiscal favorabil, având în centru cota unică de impozitare a veniturilor și profitului; forța de muncă educată și ieftină; sprijinul autorităților. Din toate astea, n-a mai rămas nimic în prezent.

Mare parte din forța de muncă educată - ceva peste patru milioane - a plecat peste hotare și muncește pe bani adevărați. Criza lucrătorilor calificați se adâncește pe zi ce trece. Forța de muncă rămasă acasă este, în parte, îmbătrânită, în parte, slab pregătită și fără experiență. Unde mai pui că mâna de lucru nu mai este așa de ieftină, ca urmare a creșterilor succesive ale salariului minim, până la 1.450 lei. Odată cu abrogarea cotei unice de impozitare a veniturilor, va disparea și atractivitatea sistemului fiscal. Și-atunci cu ce să mai atragem investitorii străini? Cu sprijinul pe care îl oferă autoritățile? Păi, ele nu sunt în stare să stea pe propriile picioare și se tot sprijină de biata națiune, împiedicând-o să avanseze.