Daewoo - Mangalia, o piatră de moară de gâtul acționarului sud coreean

2033
4
Daewoo - Mangalia,  o piatră de moară de gâtul acționarului sud coreean - daewoo-1439396572.jpg

Articole de la același autor

Dificultățile prin care trece cel de-al doilea mare constructor de nave al lumii, compania sud coreeană Daewoo Shipbuilding & Marine Engineering Co. (DSME), continuă să ocupe prima pagină a publicațiilor de specialitate.

Compania a înregistrat pierderi uriașe în al doilea trimestru al anului 2015 și duce o lipsă acută de capital de lucru. Acționarul majoritar KDB ar urma să pompeze 1,7 miliarde de dolari în companie, pentru a o ajuta să iasă din criza financiară.

Infuzia de lichidități va fi însoțită de măsuri de reducere a pierderilor. Potrivit articolului intitulat "DSME stă cu ochii pe tăierile din Mangalia", publicat de "TradeWinds", printre cele mai recente opțiuni de reorganizare a companiei se numără: reducerea activității la șantierul naval din România (este vorba de Daewoo - Mangalia Heavy Industries - DMHI, la care DSME este acționar majoritar) și renunțarea la activele din China. În ce constau "tăierile" de la Daewoo - Mangalia nu se precizează. Sau poate că planurile salvatoare nu au fost, încă, definitivate. Un lucru este clar, conducerea DSME este interesată să scape de toate activele care afectează activitatea companiei.

Daewoo - Mangalia Heavy Industries a devenit o piatră de moară, care atârnă prea greu de gâtul DSME. Compania din România se află într-o stare falimentară, fiind cocoșată de pierderi și datorii, iar în jurul ei a crescut o întreagă economie subterană, care o vlăguiește și mai tare.

DSME nu are prea multe alternative la îndemână: fie împarte infuzia de 1,7 miliarde de dolari cu Daewoo - Mangalia și continuă, amândouă, să se scufunde în mocirlă; fie renunță la Daewoo - Mangalia și vinde partici-pația sa; fie restructurează drastic compania Daewoo - Mangalia, reorientând producția și reducând volumul activității la posibilitățile financiare existente; fie declară falimentul.

Vânzarea pachetului majoritar de acțiuni, de 51% din capitalul social este, din motive obiective, soluția imposibilă. Industria navală mondială se află într-o criză prelungită, care a început din nou să se acutizeze. Prețurile navelor s-au prăbușit, iar comenzile de nave noi sunt în declin. Marii constructori ai lumii, șantierele navale din Coreea de Sud, China și Japonia au raportat declinul abrupt al comenzilor în 2015.

Primii trei mari constructori de nave ai lumii - Hyundai Heavy Industries Co., Daewoo Shipbuilding & Marine Engineering Co și Samsung Heavy Industries Co, din Coreea de Sud - au înregistrat, împreună, pierderi din exploatare de 4,1 miliarde de dolari, în al doilea trimestru al anului 2015. Ei plătesc pentru prăbușirea prețurilor platformele petroliere de mare adâncime, afirmă publicația Bloomberg.

Industria construcțiilor navale din China trece printr-o recesiune adâncă și face eforturi de consolidare. În prezent, există ceva mai mult de 100 de șantiere navale active, în scădere de la aproximativ 300 în a doua jumătate a anului trecut.

În aceste condiții, chiar de-ar vrea să vândă participația de la Daewoo - Mangalia în pierdere sau să o dea pe gratis, acționarul majoritar n-ar găsi cumpărători. Cine să ia o companie al cărei grad de îndatorare la băncile sud-coreene și românești era de 4.298.970.786 lei (1.064.233.391 dolari), în 2014, și ale cărei active sunt ipotecate la finanțatori?

Pe de altă parte, soluția restructurării activității este și mai complicată. Pentru a returna creditele existente, Daewoo - Mangalia are mai degrabă nevoie de o triplare a volumului de activitate, în paralel cu reducerea la sânge a cheltuielilor și pierderilor.

Dar să nu anticipăm. Rămâne de văzut la ce concluzie va ajunge acționarul majoritar și ce variantă va alege. Un singur lucru este clar: "corabia" Daewoo - Mangalia se află în mijlocul unui ciclon și nimeni nu știe dacă va scăpa teafără.

v v v

Deloc surprinzător, de când au început dezvăluirile privind situația critică în care se află compania mixtă româno-sud coreeană Daewoo - Mangalia Heavy Industries, Ministerul Economiei și Guvernul României n-au avut nicio reacție. Le este indiferent că sunt afectate interesele comunității din Mangalia și ale statului român? 

Comentează știrea

Petrescu
13 august 2015
Mare avantaj cu astia

Bine inteles ca nici unul Guvernele Romaniei si ministerele aferente nu au avut basca la care sa-i doara de mangalioti. Se tot dadeau mari cu faptul ca niste insi au venit si cica au investit in Romania. Au luat adica sub cizma stapanirii niste oameni destul de bine pregatiti,au adus un sistem de lucru ce-i drept mult mai efficient,au preluat pe mai nimic un ditai santierul.Oamenii au ramas tot batjocoriti de parca am ramas in comunismul Stalinist,unii s-au facut pupincuristi jegosi si se mentin la conducere cu asta,injosind Mangalia. Se munceste mult si aproape moca in comparatie cu lucrul facut,dar culmea,compania este in pierdere. Bai,coreenilor,nu romanii muncitori insclavizati sunt de vina,ei ar trebui sarutati in cur pentru sacrificiile lor,ce sa zicem de destinele nimicite ale celor dati afara de voi,ghioarlelor imputite de hoti ce sunteti !

Drugu Costel
13 august 2015
replica

Alo, ziaristii lui nea Bosanceanu, dacat sa aruncati cu rahat in curtea vecinului mai bine v-ati uita in haznaua voastra. Nu e DMHI usa de biserica dar a dat de lucru ani de zile la mii de oameni. Voi ce ati facut?

Bogdan
13 august 2015
Romania fara cap

Dragul de Costelus Drugu nu a aflat ca locurile de munca erau inainte de sosirea coreenilor ,la fel si sefimea de tip dobitoc. DMHI a stors ce a putut din resursa umana,a siluit sufletele oamenilor ,si-a repatriate profitul ,apoi a declarat ca s-a muncit in pierdere. Inseamna ca manageriatul DSME este de porc,nu ca romanii si ce au oferit ei,inclusiv santierul gata facut e de vina. Pai la adunat capsune gata coapte in Spania castigi 800 de euro iar la construit nave de la zero primesti 300 pe luna? Hai ca e prea ca la tara.... Mai da-i in ma-sa de reprezentanti romani,ce rahat pazesc ei,doar se indoapa cu spagi si functii decorative?

Kim Ir Sen
13 august 2015
Articol platit?

Pare un articol scris dupa dictare a sud coreenilor. Mai mai sa le plangem de mila. Trist. Scrieti mai bine despre mecanismul de repatriere a profitului, achiztii la preturi superumflate de la firme care de fapt sunt tot ale lor. Cum naiba sa nu apara pierderi...ce e "pierdere" aici din cauza acestor malversatiuni e venit in Coreea. As scrie mai mult dar sunt ingretosat...

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4301 secunde