Cursul leu/euro dă de pământ cu "ieftinirea" apartamentelor din Constanța

2807
2
Cursul leu/euro dă de pământ cu

Articole de la același autor

Ieftinirile înregistrate la apartamentele din Constanța pe sfârșitul anului trecut și în primele luni din 2012, pe alocuri destul de generoase, își pierd din ce în ce mai mult din valoare. Moneda națională s-a depreciat destul de mult în ultimul an, iar de săptămâni bune cursul de referință atinge record după record. Ieri, euro a fost iarăși la un pas de maximul istoric înregistrat în urmă cu doar câteva zile, pe 9 iulie; moneda națională s-a depreciat până la un curs de referință de 4,5252 lei/euro. Cum în urmă cu un an cotație era în jur de 4,2 lei/euro, evoluția cursului leu/euro anihilează practic ieftinirea apartamentelor, așadar trendul descendent din prima parte a anului nu se va mai simți în buzunarul constănțenilor care sunt în căutarea unei locuințe.
"Variația puternică a cursului euro din ultimele șase luni a făcut ca, în majoritatea cazurilor, apartamentele scoase la vân-zare să fie, de fapt, mai scumpe în lei, cu până la 4%, comparativ cu începutul anului. Astfel, deși proprietarii de apartamente noi și vechi și-au mai redus pretențiile în acest an, efectele nu sunt resimțite la modul real de către cumpărători", explică reprezen-tanții imobiliare.ro, portalul imobiliar care a realizat o analiză în acest sens.
În Constanța, prețul cerut pentru apartamentele vechi și noi la începutul lui 2012 era de 926 de euro pe metru pătrat util, cu 3,2% mai mult decât prețul mediu din luna iunie, respectiv 894 de euro pe metru pătrat. Raportat în lei însă, locuințele de la malul mării sunt, de fapt, mai scumpe față de luna ianuarie cu peste 1%, arată analiza portalului imobiliar.
Dacă facem un altfel de calcul, raportându-ne strict la cursul de referință leu/euro din 12 ianuarie și la cel din 12 iulie, un constăn-țean care cumpără luna aceasta un apartament de două camere, din Tomis III, de exemplu, de aproape 50 de metri pătrați, evaluat la 40.000 de euro și acum și la începutul anului, ar da cu opt mii de lei mai mult decât în prima lună din 2012.
Agenții imobiliari spun însă că de cele mai multe ori diferența practic dispare în urma negocierilor. "E interpretabil. Matematic, financiar, este corect, dar din punct de vedere al pieței, tot pe acolo am ajunge, pentru că s-ar fi negociat", a explicat Liliana Băncilă, reprezentantul agenției imobiliare constănțene Puls Imobiliar, făcând referire la exemplul de mai sus. Apoi, de regulă, spun agenții imobiliari, majoritatea tranzacțiilor se concretizează datorită unui împrumut bancar, în euro, așadar pierderile se vor simți pe termen lung, și nu scurt.



Comentează știrea

admirator
13 iulie 2012
piata asta este artificiala

In primul rand, cei care cumpara sunt speculanti care incearca sa profite de pe urma caderii preturilor la apartamente. Isi investesc surplusul de bani lichizi in apartamente ieftine, asteptind sa revina pretul la 2000E/mp. Foarte putini cumparatori adevarati, cu credite de la "prima casa" ca altfel... In aceste conditii, este firesc ca proprietarii sa tina la pret. Desi nu pot sa-si vinda apartamentele, nu pot sa renunte la valoarea lor reala, in favoarea speculantilor. Este o lupta interesanta. Dar care nu priveste masa de cetateni. Cei care nu au problema locuintei rezolvata (tinerii) pot sa ia un credit prin "Prima casa". In acest context trebuie plasat si locuintele "ieftine" ale primariei. Care sunt mai ieftine decit ceea ce ofera proprietarii pe piata, dar nu cu mult. Si sunt proiectate groaznic! Problema adevarata este ca terenurile pentru locuinte sunt la fel de scumpe ca si pina acum. Eventual, virfurile s-au mai tocit putin. Dar mijlocul si preturile cele mai mici au rams batute in cuie. Asta ne face sa credem ca atentia speculantilor s-a focalizat doar pe apartamente. Ca si a presei, de altfel...

@Admirator
13 iulie 2012
esti dus

ce zici mah? acum cumpara speclantii :))))) ma faci sa rad . asa e , ei asteapta sa se faca 2000eur/mp, probabil peste 50 de ani cand o sa coste o paine 1000 euro .=))))) tu faci foamea, ai buzunarul plin cu oxigen si vrei casa la 1000e/mp :)))))

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6173 secunde