Cum se implementează cu succes o afacere cu fonduri europene

790
1
Cum se implementează cu succes o afacere cu fonduri europene - cumseimplem-1396448570.jpg

Articole de la același autor

Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (APDRP), cu sprijinul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) derulează campania națională de informare a reprezentanților societății civile pentru multiplicarea informațiilor despre accesarea și derularea finanțărilor europene pentru agricultură și dezvoltarea rurală acordate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR). 


Campania APDRP prezintă derularea investițiilor private și publice finanțate cu fonduri europene nerambursabile. 
"Consider că investițiile finanțate prin PNDR în exercițiul financiar 2007-2013 pot fi exemple de bună practică și o sursă de inspirație pentru noul PNDR. Exemplul concret este cel mai bun argument pentru a încuraja derularea corectă a fondurilor europene. În mare măsură, informațiile eronate și cele negative, tendențioase sau nu, descurajează întreprinzătorul român. Astfel, din dorința de a asigura egalitatea de șanse în accesarea fondurilor europene, vrem să construim un sistem eficient de informare a publicului care, prin prezentarea corectă și clară a modului de implementare a fondurilor europene, să elimine neîncrederea sau suspiciunile nefondate ale tinerilor întreprinzători", a de-clarat David Eugen Popescu, directorul general al ARDRP. 


Ce se întâmplă la Constanța 
APDRP va prezenta, zilele acestea, multiplicatorilor de informații județeni investițiile realizate cu fonduri europene acordare prin PNDR prin vizitarea a zece proiecte considerate ca fiind exemple de bună practică în derularea fondurilor europene. 
La nivelul județului Constanța se va crea rețeaua județeană a multiplicatorilor de informații care va avea în componență aproxi-mativ 50 de reprezentanți ai societății civile. Aceștia vor fi selectați și pregătiți pentru a putea transmite către publicul larg informațiile generale și specifice despre modalitatea și condițiile de accesare și utilizare corectă a fondurilor europene disponibile prin Programul Național de Dezvoltare Rurală. Cei 50 de multiplicatori din Constanța ai PNDR vor fi selectați pe baza experienței în activitățile de comunicare cu publicul larg privind fondurile europene și pe baza potențialului lor de multiplicare a informației. Multiplicatorii vor fi reprezentanți ai asociațiilor, patronatelor și cooperativelor de profil, ai ONG-urilor reprezentative la nivel județean etc. 


Site nou al APDRP 
APDRP va lansa, prin această campanie, și o platformă web (www.euroagricultura.ro), care va servi ca sursă de informare pentru multiplicatori și pentru publicul larg. Platforma online de informare va include atât informații utile pentru activitatea curentă a multiplicatorilor, cât și prezentări ale celor mai reușite activități de comunicare dezvoltate în rețea și ale celor mai activi și eficienți multiplicatori.


Comentează știrea

www.iranpistachio.biz
12 aprilie 2014
www.iranpistachio.biz

Stiri Economie : Cum se implementează cu succes o afacere cu fonduri europene | Ziarul Cuget Liber de Constanta Online www.iranpistachio.biz http://www.iranpistachio.biz/

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.7736 secunde