Cum erau organizate vestitele băi din stațiunea balneară Constanța

255
Cum erau organizate vestitele băi din stațiunea balneară Constanța - bailedelaconstanta-1367850290.jpg
La sfârșitul secolului XIX, Constanța avea statutul de stațiune balneară. Pe plaja ei se aflau vestitele băi, zone amenajate cu cabine, în care oamenii își schimbau hainele și costumele "de scăldat", și cu chioșcuri ori localuri, care serveau "mâncări și beuturi". 

Din "Regulamentul pentru poliția și administrația stațiunii balneare Constanța", care datează din 8 iunie 1892, rezultă că băile erau date, de către primărie, în administrarea unui antreprenor. Acesta avea obligația să asigure curățenia lor cu cel puțin doi oameni. 

Costumul "de scăldat" era obligatoriu, iar o cabină nu putea fi reținută mai mult de jumătate de oră. Programul băilor era de la 7 dimineața până la 8 seara.

"Mâncările și beuturile" vândute în localurile băilor și restaurantele stațiunii erau inspectate de medicul stațiunii. 

Cazarea se făcea la particulari și la "oteluri". La acea vreme funcționau hotelurile "Carol" (categoria I), "Metropol", "Panaiotti" (categoria a II-a), "Ovidiu", "Gambetta", "Orient", Belvedere", "Transilvania" și alte câteva (categoria a III-a).

Tarifele "otelurilor" erau avizate de primar. Particularii și "otelarii" erau obligați să informeze poliția despre vizitatorii lor. Aceasta, la rândul ei, îi raporta zilnic primarului. 

În stațiune, era interzisă "preumblarea călare în parcuri, grădini și bulevarde". "Călcarea ierbii cu picioarele, ruperea florilor, a ramurilor de arbori ori a fructelor" era "riguros interzisă", iar contravenienții erau urmăriți și judecați de Judecătoria de Ocol. "Orice necurățenii aruncate în grădini, parcuri și bulevarde" duceau la pedepsirea autorilor. 

Sezonul de băi începea la 15 iunie și se încheia la 15 septembrie. Oricine venea în stațiune în acea perioadă și stătea mai mult de trei zile, era obligat să achite o "taxă pentru muzică și cură". Mărimea acesteia era în funcție de categoria "otelului", Spre exemplu, la hotelul "Carol" (categoria I) era de 15 lei de familie (indiferent de mărimea ei) sau 10 lei de persoană. În schimb, la hotelurile "Metropol", "Panaiotti" (categoria a II-a) și la casele particularilor din piața Independenței până la bulevard, taxa era de 10 lei, respectiv 6 lei. Militarii o plăteau pe jumătate, iar gradele inferioare aveau scutire totală. 

La Cazinoul Comunal, unde aveau loc balurile, concertele și reprezentațiile teatrelor, se intra pe bază de abonament sau de taxă fixă. Pentru abonați se organizau două baluri pe săptămână.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.2199 secunde