Coreea de Sud a urcat pe primul loc, pe piața comenzilor navale

224
Coreea de Sud a urcat pe primul loc, pe piața comenzilor navale - coreeadesud-1501416936.jpg

Articole de la același autor

Potrivit Clarksons Research, comenzile obținute de șantierele navale sud-coreene s-au dublat în perioada ianuarie-iunie 2017, ajungând la 56 milioane de tone brute compensate (CGT). Ele au devansat China și Japonia, recâștigând locul întâi pentru prima dată în ultimii cinci ani. În prezent, ele dețin 34% din totalul comenzilor de pe piața mondială. 


Iată situația primilor trei mari constructori de nave ai lumii:
Hyundai Heavy și două dintre filialele sale au obținut comenzi în valoare de 4,2 miliarde de dolari, pentru 72 de nave în primele șase luni ale anului. Aceasta reprezintă o creștere de aproape șase ori față de prima jumătate a anului 2016. Grupul Hyundai a atins, deja, aproape 60% din ținta anuală de 7,5 miliarde de dolari în comenzi.


Samsung Heavy Industries a câștigat comenzi în valoare de 4,8 miliarde de dolari pentru 13 nave. În ciuda numărului redus de nave, valoarea totală a comenzilor este cea mai mare dintre cele trei mari companii. Acest lucru se datorează celor două comenzi de instalații maritime în valoare de peste 3,7 miliarde de dolari.


Daewoo Shipbuilding a încheiat contracte noi în valoare de 770 milioane de dolari, pentru a construi șapte nave. Șantierul naval a fost în mare criză financiară, dar a realizat 76% din planul de restructurare. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 24 Iunie 2017
Stire din Economie : Solicitarea SLN către autorități
Pagina a fost generata in 0.3504 secunde