Cine va câștiga Olimpiada sănătății și securității în muncă din SNC?

337
Cine va câștiga Olimpiada sănătății și securității în muncă din SNC? - cinevacastiga-1476375744.jpg

Articole de la același autor

La Șantierul Naval Constanța este în plină desfășurare tradiționalul Concurs de sănătate și securitate în muncă și PSI, ajuns la a 17-a ediție. Competiția este organizată de Sindicatul Liber al Navaliștilor, în colaborare cu conducerea societății.

"Noi plecăm de la premisa că nu poți respecta reguli pe care nu le cunoști. De aceea, punem, permanent, un accent deosebit pe informarea și verificarea cunostințelor tuturor lucrătorilor privind normele și legislația din domeniul securității și sănătății în muncă.

Obiectivul final al concursului este ca, în șantierul naval, să nu se mai producă vreodată accidente de muncă", a declarat Dede Perodin, președintele sindicatului.

Concursul a început pe data de 22 august 2016 și se va încheia pe 19 octombrie 2016. Câștigătorii sunt desemnați după parcurgerea celor trei etape de selecție: etapa de masă, la nivel de formații de maiștri (care a avut loc în intervalul 22 august 2016 - 8 septembrie 2016); etapa la nivel de departamente, ateliere, secții (26 septembrie 2016 - 3 octombrie 2016), etapa la nivel de societate (programată pentru data de 19 octombrie 2016). La etapa finală participă câștigătorii primelor trei locuri din etapa a doua. S-au calificat următorii:

- secția corp: 1 - George Gherghișan; 2 - Mihai Neagu; 3 - Ștefan Nicolae; 4 - Marian Dobre;

- secția confecții - montaj - saturări: 1 - Lenuța Bobeș; 2 - Gheorghe Scheaua; 3 - Romică Sandulac; 4 - Bogdan Ureche;

- secția armare: 1 - Alexandru Vasile; 2 - Doru Mărăcinaru; 3 - Ștefan Odobasa;

- atelier docuri și atelier mecano - energetic: 1 - Mihai Ciobănașu; 2 - Genail Muratcea; 3 - Vasile Tănase;

- departamentul QA/QC resurse umane: 1 - Levent Amet; 2 - Ion Vâlceanu; 3 - Vasile Butnariu.

Primii clasați în competiție vor fi răsplătiți cu premii. Dar câștigători sunt toți angajații SNC, cei ce au participat la această frumoasă întrecere.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.446 secunde