CCINA Constanța organizează curs de inspector / referent resurse umane
182
Pentru a veni în sprijinul societăților comerciale, Camera de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța (CCINA) organizează un curs de perfecționare în ocupația de inspector / referent resurse umane.
Potrivit reprezentanților CCINA Constanța, cursul este autorizat în condițiile OG 129/2000 republicată, are o durată de aproximativ trei săptămâni (84 ore) și este destinat persoanelor care lucrează în compartimentele de resurse umane. De asemenea, acesta este necesar și persoanelor ce vor să urmeze alte tipuri de programe de formare profesională, cum ar fi, de exemplu, cel de expert în legislația muncii.
Cursul, care se va desfășura în zilele lucrătoare din săptămână, între orele 16.00 - 20.00, va începe în jurul datei de 20 mai. În rândul lectorilor se vor regăsi specialiști / formatori din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Constanța și a Casei Județene de Pensii Constanța.
În urma examenului de absolvire cursanților li se vor elibera certificate de absolvire recunoscute la nivel național.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Miercuri, 08 Mai 2013
Vineri, 22 Martie 2013
Miercuri, 08 Mai 2013
Sâmbătă, 20 Aprilie 2013
Sâmbătă, 06 Aprilie 2013