Câți salariați semi-legali are România?

r Un secret bine păzit de autoritățile statului

r "Munca gri", încurajată de legalizarea contractului individual de muncă cu timp parțial

Un cititor al ziarului "Cuget Liber" mi-a relatat de ce a fost nevoit să se lase de muncă. După ce s-a pensionat, a dorit să lucreze, în continuare, și s-a angajat ca paznic la o unitate bancară, din Constanța. A muncit vreo trei ani, până când banca și-a restrâns activitatea din cauza crizei economice. Fiind mulțumit de activitatea sa, șeful unității l-a recomandat unui om de afaceri.

"Patronul m-a sunat - povestește cititorul - și mi-a propus să mă angajeze cu un salariu de 800 de lei. O parte din bani urma să-i primesc la negru. Vroia să muncesc opt ore pe zi, dar în contract să apară doar patru ore. I-am spus că fără 1.200 de lei nu batem palma. Nu am căzut la învoială. În ultimii ani, am întâlnit multe situații similare. Oamenii sunt angajați să facă diverse munci, pentru un program de două sau patru ore, dar în realitate muncesc opt, zece sau doisprezece ore pe zi. O parte din bani îi primesc pe ștatul de plată, iar diferența, la negru."

Fenomenul "muncii gri" (cu aparență legală), despre care vorbește cititorul, a explodat după așa-zisa reformă a legislației muncii operate de Guvernul Boc, în anul 2011. Studiile realizate la inițiativa Blocului Național Sindical demonstrează că aceasta a dus la deteriorarea statutului și nivelului de trai al lucrătorilor și la creșterea economiei subterane.

Potrivit Institutului Național de Statistică, la sfârșitul anului 2015, România avea 6,062 milioane de salariați, în calcul fiind incluse "persoanele care lucrează în sectorul informal și la negru". Dacă dăm la o parte cei 4.571.400 de salariați cu contract înregistrați la Ministerul Muncii, rezultă că, la finele anului 2015, existau 1.490.600 de lucrători la negru.

În schimb, nu există nicio statistică oficială privind "munca gri". Nu se poate spune câți dintre lucrătorii cu contract de muncă primesc o parte din salariu cu forme legale, iar diferența, "la negru".

Între 31 decembrie 2015 și 31 octombrie 2016, numărul lucrătorilor cu contract de muncă, aflați din evidențele Ministerului Muncii, a crescut cu 177.700 de persoane. Plusul acesta nu reflectă, oare, extinderea muncii gri?

Fenomenul a fost încurajat de legalizarea contractul individual de muncă cu timp parțial, care a condus la apariția salariaților cu fracțiune de normă. Unii angajatori folosesc corect această oportunitate oferită de noile prevederi ale Codului muncii, dar alții profită de ea pentru a înșela Fiscul. Contractul dă iluzia legalității și face aproape imposibilă descoperirea adevărului. Un control din partea autorităților nu are cum să descopere "munca gri", iar lucrătorii nu "ciripesc".

Sistemul se bazează pe tăcerea "victimelor", a angajaților. De teama pierderii locului de muncă, aceștia preferă condiția mizeră, de semi-legalitate a muncii, cu toate dezavantajele aferente: venituri sub salariul minim pe economie (în multe cazuri) și contribuții sociale mult diminuate la fondul de pensii.

De loc surprinzător, nicio statistică oficială nu ne spune câți lucrători cu timp parțial sunt înregistrați în România. De ce? Pentru că guvernanților și instituțiilor statului nu le-ar conveni să se afle că, din cei 4.749.100 de salariați existenți, cinci sute de mii sau un milion sunt încadrați cu fracțiune de normă, de două sau patru ore pe zi. Ar însemna să recunoască faptul că sute de mii de angajați ar trebui să conteze numai pe sfert sau pe jumătate în socotelile economiei și ale bugetelor statului.

Legalizarea contractul individual de muncă cu timp parțial a introdus un factor de mare risc în economie. Nu pledez pentru eliminarea lui din Codul muncii, dar cred că utilizarea lui trebuie limitată la anumite tipuri de activități și categorii de persoane. Restrângerea sferei sale de aplicare va contribui la diminuarea fenomenului "muncii gri".