Câte containere ajung pe fundul mărilor și oceanelor?

486
Câte containere ajung pe fundul mărilor și oceanelor? - catecontaineresepierd2-1408276483.jpg

Articole de la același autor

Transportul de mărfuri containerizate este în continuă expansiune. Se estimează că, în orice moment, pe mările și oceanele lumii sunt transportate 5 - 6 milioane de containere.

Din păcate, intensificarea acestui tip de transport a fost urmată de creșterea numărului containerelor pierdute în mare, în timpul furtunilor. În presa internațională se avansase ideea (fără o determinare obiectivă), că, în fiecare an, circa 10.000 de containere ajung pe fundul mării. Dar care este numărul lor real?

Consiliul Mondial al Shipping-ului, organizație care cuprinde companii reprezentând 98% din capacitatea de transport containerizat a lumii, și-a propus să găsească răspunsul la această întrebare, realizând mai multe evaluări. Potrivit ultimului raport, în perioada 2008 - 2013, au fost pierdute în medie, pe an, 546 containere, în urma unor incidente navale banale. În schimb, media anuală a containerelor pierdute în urma evenimentelor catastrofice a fost de 1.679 containere.

Studiul arată o creștere îngrijorătoare de la o perioadă la alta. Dacă în intervalul 2008 - 2010, mediile erau de 350, respectiv 675 containere pe an, în intervalul 2011 - 2013, au urcat la 733, respectiv 2.683 containere pe an. Saltul, explică autorii studiului, s-a datorat unor evenimente catastrofale singulare. Astfel, în 2011, când a eșuat nava "Rena", pe coasta Noii Zeelande, au ajuns pe fundul mării 900 containere. Scufundarea navei "MOL Confort", în Oceanul Indian, în 2013, este cel mai mare accident naval petrecut în rândul portcontainerelor. Odată cu nava s-au pierdut 4.293 containere.

Raportul Consiliului Mondial al Shipping-ului demonstrează că estimarea de 10.000 de containere este foarte departe de adevăr. Aceasta nu înseamnă că problema containerelor pierdute în mare și a amenințării pe care o reprezintă acestea la adresa mediului maritim nu este cât se poate de serioasă, că nu trebuie luate măsuri pentru creșterea securității containerelor.

În 2013, flota lumii a transportat circa 120 milioane de containere, cu 4 miliarde tone de mărfuri.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.7759 secunde