Bursa a început săptămâna cu dreptul. Brokerii așteaptă semnale privind listările statului

61
Bursa a început săptămâna cu dreptul. Brokerii așteaptă semnale privind listările statului - bvb4444444482361000-1376950069.jpg

Articole recomandate

Bursa de la București a crescut cu 0,4% într-o piață unde rulajele au fost reduse în cazul celor mai multe acțiuni și unde lichiditatea a fost susținută în principal de tranzacții cu acțiunile Transgaz (TGN), Fondul Proprietatea (FP), Erste (EBS) și Banca Transilvania (TLV). "Piața locală este reprezentată în esență de câteva companii, care atrag atât investitorii străini, cât și pe cei locali. Acțiunile majorității com­paniilor mai mici nu mai prezintă interes deoarece au o lichiditate redusă și nu pot fi tran­zac­țio­nate la volumele dorite de investitori. Odată cu o revenire substanțială a eco­no­miei României cred că vom vedea și creșterea interesului pentru acest gen de companii", a decla­rat, Gabriel Ne­cula, șeful departa­mentului de tranzacționare la Alpha Finance.

Investitorii au tranzacționat în total ac­țiuni de 29,7 mi­lioane lei (6,6 milioane euro), sumă cu 31% peste lichiditatea de vineri, de 22,7 milioane lei (5,1 milioane euro). Mai multe detalii pe www.zf.ro


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 27 Martie 2013
Stire din Economie : Bursa de Valori București e pe minus
Vineri, 08 Februarie 2013
Stire din Economie : Bursa de Valori București e pe minus
Marţi, 22 Ianuarie 2013
Stire din Economie : Bursa de Valori București e în picaj
Marţi, 08 Ianuarie 2013
Stire din Economie : Bursa de Valori București e pe val
Pagina a fost generata in 0.4763 secunde