Asociația Românilor din Italia îi acuză pe trimișii Guvernului României

150
Asociația Românilor din Italia îi acuză pe trimișii Guvernului României - asociatiaromanilordinitaliaacuza-1502112872.jpg

Articole de la același autor

C.A.P.I.M.E.D. România (Asociația Românilor din Italia) susține, printr-un comunicat de presă, că: "a fost bătaia de joc a trimișilor Guvernului României în Italia, care aveau misiunea de a rezolva problemele a sute de mii de români abuzați în Italia. Cei doi trimiși ai Ministerului Românilor de Pretutindeni au telefonat la ora 21.40 (ora României), joi seara (3 august 2017), pentru a transmite că a doua zi dimineață domnii de la minister doresc o întâlnire cu membrii C.A.P.I.M.E.D. România, la ora 10.00, undeva la Palermo. A doua zi, cei doi nu au mai contactat niciun membru C.A.P.I.M.E.D. România, deși aveau numerele de contact, în schimb, MRP a dat un comunicat de presă prin care informează cetățenii că "urmărește îndeaproape evoluțiile cazurilor în care sunt implicați cetățeni români aflați în Sicilia".
Domnul Andrei Cosmin Luca, director în MRP însărcinat cu rezolvarea problemelor românilor din Italia, și domnul secretar de stat, Veaceslav Saramet, fondator al unui ONG care a accesat fonduri nerambursabile pentru a face proiecte pentru românii din Republica Moldova, ne-au informat, joi noaptea, că se află la Palermo și doresc o întâlnire fulger cu membrii C.A.P.I.M.E.D. România. Probabil că domnii de la Ministerul pentru Românii de Pretutindeni nu pot înțelege acel tip de voluntariat practicat de noi, adică fără surse de finanțare, care înseamnă, pe de o parte că la sediul de la Palermo nu avem angajați nonstop, iar pe de altă parte, că nu avem delegație plătită din bani publici, pentru a ne putea deplasa, de noaptea până dimineața, unde ne solicită domniile lor prezența de urgență.
Cei doi delegați ai statului român nu au mai binevoit să contacteze pe nimeni a doua zi, așa cum au anunțat. Mai mult, au pretins să nu fie contactați, pentru că ne vor contacta domniile lor, iar domnul secretar de stat ne-a transmis că nu trebuie să dăm comunicate de presă atunci când vrem noi, fără să le cerem acordul. Le-am explicat domnilor delegați că mă aflu la Bacău, dar îl pot contacta pe prim-vicepreședintele C.A.P.I.M.E.D. România, Falsone Carmelo, medic la Palermo, pe avocatul Di Marco Maurizio, juristul confederației pe regiunea Sicilia, la Palermo, și pe directorul de Catania al confederației, Enza Mascali, revizor contabil cenzor la Curtea de Conuri. Cei trei s-au simțit ofensați de faptul că nu i-a contactat nimeni din România, după mai mulți ani în care s-au zbătut să ajute români abuzați în Italia, mai ales după ce au fost anunțați că vor fi contactați. Doamna ministru Andreea Păstîrnac ar trebui să dea un răspuns public pentru această situație, să explice cu ce s-au ocupat concret cei doi trimiși ai ministerului în acea delegație și cine le-a dat permisiunea să sune la ora 21.40, pentru a stabili o întâlnire a doua zi dimineață, la Palermo. În privința încercării de intimidare, în legătură cu comunicatele noastre de presă, C.A.P.I.M.E.D România transmite că va face mereu publică situația românilor din Sicilia."
Comunicatul este semnat de Carmen Luminița Andrei, președinte fondator al C.A.P.I.M.E.D. România.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Luni, 07 August 2017
Stire din Economie : Dolarul a câștigat 2,85 bani
Pagina a fost generata in 1.3873 secunde