40 de fermieri constănțeni s-au specializat în managementul exploatației agricole

339

Articole de la același autor

Pentru cei 40 de fermierii care au absolvit cursul "Managementul exploatației agricole", organizat de Direcția pentru Agricultură a Județului Constanța, astăzi este ziua cea mare. Conducerea instituției urmează să le înmâneze certificatele de absolvire. 


În sala de conferințe s-au strâns agricultori de toate vârstele și din toate domeniile. Sunt fermieri din cultura mare, din zootehnie și apicultură. Toți vor să acceseze fonduri europene, iar absolvirea cursului cu durata de 40 de ore reprezintă o condiție. 


Începe festivitatea. Ioan Albu, directorul Direcției pentru Agricultură, se adresează agricultorilor:


"Vreau să vă felicit pentru absolvirea acestui curs de management. Acest atestat vă permite să mergeți mai departe, să creați societăți comerciale, întreprinderi familiale, să accesați fonduri europene. La rândul meu sunt fermier. Până să ajung în această funcție, am accesat fonduri europene. Și eu am trecut prin astfel de cursuri, deși sunt inginer agronom. Am obținut certificatul de pescar în ape interioare, de horticultor. Vreau să felicit echipa de experți ai instituției noastre pentru efortul depus în buna organizare a acestui curs."


Absolvenții sunt strigați rând pe rând și li se înmânează certificatele de absolvire. Oamenii sunt emoționați. Printre ei se află și un tânăr de 23 de ani, care a preluat conducerea bostănăriei familiei. Grație acestui curs va putea primi o finanțare de 40.000 de euro.
Octavian Eremia, din comuna Albești, deține de vreo șapte ani o exploatație apicolă. "Am participat la acest curs pentru a putea accesa finanțarea europeană. În lunile mai - iunie, trebuie să depunem dosarele pentru tranșa a doua din cei 15.000 de euro alocați pentru anul 2017", spune fermierul. 


Exploatația lui cuprinde 70 de familii de albine, care dau o producție de 1 - 1,5 tone de miere pe an. Fiind de bună calitate, mierea sa este foarte căutată de persoanele fizice. În fiecare an o vinde pe toată, de nu-i mai rămâne nici pentru consumul propriu. La acestă oră, prețul de vânzare este de 20 de lei pe kilogram. 


"Mierea are un viitor foarte bun. Ar trebui ca un număr mai mare de tineri să se ocupe de apicultură și va fi foarte bine - afirmă apicultorul. Cursul acesta de management al exploatației agricole mă va ajuta foarte mult. Eu le mulțumesc din suflet specialiștilor care ne-au instruit."


De câțiva ani, Direcția pentru Agricultură a Județului Constanța s-a transformat într-un mare centru de instruire profesională.


"În prezent, sunt în plină desfășurare cursurile de calificare și inițiere, cu durata de 360 de ore, în următoarele specialități: lucrător în cultura plantelor, lucrător în zootehnie și apicultor. Astăzi se deschid cursul de pomicultor și cel de inițiere în meseria pescar în ape interioare și de coastă", a declarat directorul adjunct Mihaela Șonel.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 08 Martie 2017
Stire din Economie : Economia, pe scurt
Vineri, 10 Februarie 2017
Stire din Economie : Pulsul economiei românești
Pagina a fost generata in 0.598 secunde