186 nave prizoniere: Marea de Azov și strâmtoarea Kerch au înghețat

431
Gerul năprasnic din această iarnă a făcut ca Marea de Azov și strâmtoarea Kerch, care face legătura cu Marea Neagră, să înghețe. Locuitorii din zonă spun că n-au mai văzut de 30 de ani așa ceva. Grosimea gheții variază între 30 cm și 1,2 metri. Agenția de intervenții în cazuri de urgență din Ucraina a raportat că un număr de 60 de nave comerciale sunt prinse de ghețuri pe aria Mării de Azov. Alte 126 de nave sunt blocate lângă sau în strâmtoarea Kerch.

Situația pe navele respective devine tot mai critică, întrucât crește pericolul crizei de carburanți și de alimente la bordul lor, unele dintre ele fiind prinse de 10 zile în ghețuri.

O flotilă rusească de doar 4 nave spărgătoare de gheață și 3 remorchere pentru ghețuri, plus 2 nave spărgătoare de gheață din Ucraina încearcă, fără succes, să asigura culoar de navigație celor 186 de nave. Dacă situația se va agrava va fi necesară aprovizionarea navelor cu carburanți și alimente, pe calea aerului.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.4574 secunde