Recompensele și pedepsele greșite fac dintr-un copil bun unul rău

Este un lucru consacrat deja că meseria de părinte este cea mai grea meserie de pe Pământ. Pentru a crește și educa frumos un copil este nevoie de efort fizic mult și constant, de la pregătirea mesei, până la plimbatul cu rolele sau cu bicicleta prin parc. Dar mai ales de efort psihic. Un părinte trebuie să învețe tot timpul cum să fie un părinte bun, să țină pasul cu meto-dele moderne de educare și să nu se culce niciodată pe o ureche, cu gândul că i s-a încheiat misiunea.
De multe ori însă reducem efortul educativ la minimum, prin recompense și pedepse. Lucru complet greșit. Potrivit Olgăi Lăzărescu, autoarea cărții "Recompense și pedepse", acestea sunt rareori educative. Greșit folosite, ele pot dăuna și transforma un copil într-unul rău, fiind cu adevărat educative numai atunci când un copil ajunge să-și aprecieze singur acțiunile pe care intenționează să le facă, tinde să le repete pe cele pozitive și să se stăpânească de la cele negative.
Autoarea susține că multe pedepse ar putea fi evitate dacă regimul zilei este organizat și se respectă, dacă primește numai exemple pozitive, dacă micuțul este învățat să se comporte în casă la fel ca și public, dacă părinții sunt consecvenți și gândesc unitar.

O viață organizată
Păstrarea orelor de masă și de culcare și crearea unor obiceiuri din ele îi vor face pe copii să nu mai facă mofturi atunci când trebuie să mănânce și nici atunci când trebuie să se culce. Dacă îi dezorganizăm programul zilei nu putem pedepsi copilul pentru că nu își face lecțiile la timp și în bune condiții.
Nu-și merită pedeapsa un copil care, fiind lăsat ore întregi fără îndrumare și supraveghere, face pozne. El nu are discernământul necesar să înțeleagă până la ce punct activitatea lui nu îi este dăunătoare și devine supărătoare pentru cei din jur.
O dată stabilit, regimul zilei trebuie să dureze o perioadă îndelungată de timp. Când se admite încălcarea cerințelor impuse de regim, copilul își formează greu deprinderile pozitive, iar părintele care a admis sau nu a observat nerespectarea cerinței se vede pus în situația să recurgă la pedepse și re-compense pentru a restabili lucrurile.

Exemple pozitive
Oferind copiilor numai exemple pozitive ne vom pune cât mai rar în situația de a-i pedepsi. Purtarea copilului nu poate fi un fenomen ocazional determinat de împrejurări speciale, al căror sfârșit să se soldeze cu o pedeapsă sau o recompensă.

Recompense educative
Prin natura lor, recompensele pot fi împărțite în două categorii, recompense materiale și recompense morale. Părinții sunt înclinați, de cele mai multe ori să folosească recompense materiale, cărora le atribuie o mai mare eficacitate decât celor morale, însă trebuie întotdeauna ținut cont și de valoarea educativă a acestora.

"M-am supărat pe tine"
Putem pedepsi copilul făcându-i observație între patru ochi și nu în public. Tonul ferm și conținutul scurt și cuprinzător al observației constituie condiții ca aceasta să-și facă efectul. Observațiile pot fi spuse pe ton indignat, dar în nici un caz cu glas plin de nervi sau cu o voce rugătoare. Tonul răstit sau nervos îl face pe copil să creadă că este nedreptățit, iar tonul rugător îl va duce la concluzia că nu e cazul să ia în serios ceea ce i se spune.
Pedeapsa, dincolo de observație sau mustrare, poate avea și alte forme. Cele mai eficace sunt: atitudinea de răceală pe care părinții o arată copilului atunci când acesta nu s-a comportat bine; interdicția și nesatisfacerea unei dorințe, care într-o situație normală i-ar fi fost îndeplinită.

Pedepse interzise
Există însă și pedepse interzise, care pot cauza șocuri psihice și pot zdruncina pentru un timp îndelungat sau chiar pentru totdeauna nervii și sănătatea copilului. A lega un copil, a-l lovi, a-l închide într-o cameră întunecoasă, a-l ține nemâncat un timp îndelungat, a-l obliga să doarmă sau să nu doarmă sunt acte inadmisibile în raporturile dintre părinți și copii. Bătaia zdruncină relațiile de prietenie și încredere în părinți, îi face pe unii copii să devină insensibili și, la rândul lor, aceștia învață să bată. Marea majoritate a copiilor bătăuși provin din familiile în care bătaia este ridicată la rangul de principiu pedagogic.