Nunta tradițională tătărească, pusă în scenă la UDTTMR

2304
Nunta tradițională tătărească, pusă în scenă la UDTTMR - e925ccdfbd16ff62129653dcefd1745d.jpg
Peste 200 de persoane au luat parte la sfârșitul săptămânii trecute la o veritabilă nuntă tătărească ce a avut loc la sediul central al Uniunii Democrate a Tătarilor Turco - Musulmani din România. A fost, însă, doar o demonstrație pusă la cale de către Organizația de Femei a UDTTMR, la care au luat parte activ și tinerii uniunii.

"Am răspuns cu drag unei provocări de a aduce în atenția celor care iubesc comunitatea noastră obiceiurile de nuntă ale tătarilor dobrogeni. Este binecunoscut faptul că noi, femeile, suntem liantul care asigură continuitatea în comunitate, promovarea în rândul tinerilor a obiceiurilor noastre din strămoși. Menirea noastră de soții și mame este să nu lăsăm tradițiile să moară", a declarat pentru "Cuget Liber" Sevim Mustafa, președinta Organizației de Femei a UDTTMR.
Astfel că, tătăroaicele au amenajat la parterul sediului central al uniunii o casă tătărească în miniatură, acolo unde s-au desfășurat, în mare parte, ostilitățile. Mirele și mireasa, doi tineri tătari, au interpretat cu succes rolurile ce le-au revenit. Cei prezenți au avut ocazia să asculte de la celebra melodie de întâmpinare specifică familiilor de tătari "Mina selamaleykum" până la tradiționalele melodii interpretate la daulă și zurna pe ritmurile cărora au dansat "nuntașii".
Așa cum era tradiția în familiile de tătari, mireasa și-a cunoscut viitorul soț în ziua nunții și potrivit aceleiași tradiții, nu a lipsit din scenariu nici zestrea alcătuită din obiecte lucrate manual de mireasă, obiecte cu care a fost împodobită camera destinată miresei din noua sa locuință. Tânăra mireasă a fost primită în rândul noii familii, întocmai cum spune tradiția tătărească, ea primind în dar o mulțime de bijuterii de la femeile apropiate familiei mirelui.
Și cum tradițiile culinare au un rol aparte în cultura etnicilor tătari dobrogeni, nuntașii de ocazie s-au înfruptat cu binecunoscutele și gustoasele șuberek, kutlama și kurabie.
"A fost o mândrie pentru mine să interpretez rolul miresei, să contribui prin participarea la această acțiune la promovarea tradițiilor noastre", a declarat tânăra "mireasă" Elis Memet.
Întreaga desfășurare de forțe va face și obiectul unei emisiuni tematice care va fi difuzată săptămânile viitoare pe postul TVR3.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Vineri, 05 Martie 2010
Stire din Diverse : Răzbunarea real estate-ului
Pagina a fost generata in 1.8997 secunde