Din bine, în mai bine!

Numărul turiștilor a bătut spre 100.000

2853
1
Numărul turiștilor a bătut spre 100.000 - mamaia59-1310924452.jpg

Week-end mai mult decât aglomerat pe litoral!
Dacă, în intervalul 8-10 iulie, prin stațiuni au ajuns în jur de 70.000 de români, record până la acea dată, pe acest sfârșit de săptămână, numărul a bătut spre 100.000.
A fost nebunie mare în Mamaia, Eforie, Costinești, dar nici celelalte stațiuni din sudul litoralului nu au fost ocolite de turiști.
Și de această dată, Mamaia a condus detașat în privința numărului de români cazați în hotelurile de aici, peste 20.000, dar și în privința aglomerației de pe plajă. Sâmbătă, nu aveai unde arunca un ac, mai ales până la amiază. Din păcate însă, natura ne-a jucat iarăși feste. Din cauza temperaturilor foarte mari, algele și-au făcut iarăși apariția, motiv pentru care turiștii au fost destul de dezamăgiți. "Marea verde" nu a fost chiar deloc pe placul lor.
De cealaltă parte, cei care au ales să meargă în Eforie, de exemplu, au tras lozul câștigător. Nici urmă de alge, însă aglomerație și aici, din plin. De asemenea, Costineștiul a fost luat cu asalt! Plaja din stațiunea tineretului a fost plină ochi.
În toate aceste stațiuni, fără a le uita nici pe celelalte din sudul litoralului, startul distracției s-a dat de vineri seară. Cluburile au fost neîncăpătoare, atât vineri noapte, cât și sâmbătă. Nici nu este de mirare că duminică dimineață, în jurul orei 8.00, plajele erau aproape goale. Cel mai probabil, oboseala și-a spus cuvântul. În Mamaia, de exemplu, plaja a început să se mai anime în jurul orei 9.00, când termometrul arăta deja 35 de grade.



Comentează știrea

vlad
18 iulie 2011
tren

Vor veni si mai multi turisti dupa ce TRENUL de la Constanta la Bucuresti face 2 ore si jumatate si pana la Medgidia 30 minute.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4179 secunde