Magicianul

Emil Boc bălmăjește ceva în fața sălii în care s-a consultat cu Băsescu pe marginea exploziei de scumpiri. Ca de obicei, Boc-Buf turuie ca o mitralieră blocată pe foc automat și este foarte-foarte greu să urmărești ce spune. Se rețin următoarele: "creșterea nivelului salariului minim", "acordarea ajutoarelor pentru încălzire", "set de măsuri pentru persoanele defavorizate", "președintele țării a cerut... a solicitat... inflație... împotriva noastră".
În tot acest timp, Vasile Bogatu, un pensionar din cartierul constănțean Km 4-5, 73 de ani, văduv, fără copii, cască ochii mari la televizorul color pe care și l-a achiziționat trăgând apa la veceu doar o dată la câteva zile timp de trei luni. S-a obișnuit greu cu duhoarea, dar, la naiba!, are telecolor.
Pe banda roșie situată în sudul ecranului (specialiștii îi spun cu sânge rece crawl, dar nea Vasile nu are de unde să cunoască acest aspect) curg estimările și noile prețuri: nu știu cât majorare la energia electrică, alimentele se scumpesc cu nu știu cât la sută, țigările costă cu câteva mii de lei vechi mai mult etc., etc. Bogatu încearcă să calculeze cât o să-l coste pâinea de-acum înainte, da’i dă cu zecimale. Renunțând la calcule, decide brusc să nu mai cumpere pâine până când nu-și dă seama care-i prețul.
Dă televizorul mai tare (acesta deja urlă, dar Vasile nu-și dă seama, e tare de-o ureche, nici el nu mai știe care-i aia beteagă) ca să audă ce mai zice la știri și merge în bucătărie să-și facă un ceai din teiul adunat de pe bulevard. Chiar!, era să-și rupă un picior aburcându-se pe scara aia putredă până să rupă câteva frunzulițe de tei... Dă drumul la aragaz, dar... parcă spuneau și de scumpirea gazelor. Suduie cu năduf realizând că se scumpește și butelia și lasă baltă preparatul ceaiului. În loc de asta, bea juma’ de cană de apă de la canal, chiar dacă metrul cub de apă a ajuns la peste patru’jdemii de lei vechi. Administratorul, vechi partener de table al lui nea Vasile, îl va ierta de câțiva bănuți la următoarea întreținere, că doar se cunosc de când și-au rupt spinările în port, în tinerețe.
Din sufragerie, din cutia cu tub catodic, răzbate vocea clară a purtătoarei de cuvânt a Guvernului, o muiere insipidă, inodoră și incoloră, care bate câmpii vorbind de corectarea coșului zilnic, de măsuri de protecție socială, de aia, de ailaltă, termeni pe care Bogatu, văduv, fără copii, încearcă de ani de zile să-i priceapă, dar nu poate.
"Grijania mamii voastre de șnapani! Nu v-ajunge cât ați furat", face Vasile, dar în casa pustie nu e nimeni să-l audă. Închide televizorul. Încalță sandalele vechi și scâlciate. Verifică dacă nu cumva a uitat vreun ochi de la aragaz deschis, vreun robinet curgând (slabe șanse, întrucât susurul apei la robinet este o melodie difuzată foarte-foarte rar). Iese din casă. Va merge în foișorul construit pentru pensionarii din cartier prin grija primarului, va citi gazeta de partid și va număra, împreună cu ceilalți bătrâni, zilele până la următoarea sărbătoare legală. Când va pune iar gura pe pui prăjit.
Cât despre scumpiri... dă-le dracului, se va descurca și cu astea. Vasile Bogatu este un magician, dar el n-o știe.