Șeful statului, la inaugurarea sediului din Constanța al Uniunii Democrate a Tătarilor Turco - Musulmani din România

871
Șeful statului, la inaugurarea sediului din Constanța al Uniunii Democrate a Tătarilor Turco - Musulmani din România - 27ff5dcf74535bbc586cea851bcd652c.jpg
Oficialități locale și centrale, membri ai reprezentanțelor diplomatice de la București, oameni de afaceri români și turci, primari din județele Constanța și Tulcea și alți oaspeți de vază vor lua parte, sâmbătă, la inaugurarea noului sediu al Uniunii Democrate a Tătarilor Turco - Musulmani din România. O construcție impunătoare, ridicată în puțin peste un an și care a costat comunitatea aproximativ 500.000 de euro.
Președinția României este și ea reprezentată la acest eveniment deosebit de important pentru comunitatea tătară din România de către însuși președintele Traian Băsescu. Participarea șefului statului nu este tocmai o premieră, cunoscut fiind faptul că ori de câte ori a avut ocazia a răspuns invitației comunităților etnice, în speță și celor turcă și tătară din România la diferitele manifestări. Ultimul eveniment de acest gen a fost cina tradițională de iftar, organizată în septembrie de Muftiatul Cultului Musulman din România la București, la care, alături de șeful statului au participat toți reprezentanții misiunilor diplomatice din țările islamice, acreditați în România.
În iunie anul trecut, comunitatea tătară din România a pus piatra de temelie la noua construcție de pe str. B.P. Hașdeu, din Constanța, în imediata vecinătate a Școlii nr. 12 și a Grădiniței bilingve româno - turce. O construcție impunătoare compusă din demisol, parter și un nivel, care va cuprinde atât sediul administrativ al uniunii, cât și o sală de spectacole de 80 - 120 de locuri, bibliotecă, o cameră tătărească și o sală de rugăciune.
Investiția s-a ridicat la aproximativ 500.000 de euro, banii provenind din bugetul alocat anual uniunii de către statul român.
"Este cea mai importantă investiție a uniunii și mă refer aici nu numai la partea materială ci și la cea spirituală", a declarat pentru "Cuget Liber" deputatul UDTTMR Aledin Amet. "Este o dorință mai veche a comunității noastre să avem un sediu propriu, până acum sediul central al uniunii funcționând în diferite spații închiriate. Sunt convins că membrii comunității noastre vor aprecia eforturile acestea, mai ales în această perioadă de criză. Am trecut însă și acest hop și am finalizat acest proiect foarte important pentru noi. Aici se vor derula de acum înainte o serie de activități, cu precădere de ordin cultural și tot aici va funcționa și Institutul Tătar «Sebat Husein»", a mai spus deputatul tătar.
"Sâmbătă este zi de sărbătoare pentru noi", a declarat și președintele UDTTMR, Varol Amet, referindu-se astfel la momentul inaugurării sediului uniunii. "Este o construcție impunătoare, cu o cupolă ce reprezintă o iurtă stilizată care duce cu gândul la originile noastre. Acest sediu este garanția dăinuirii noastre și a conservării culturii, limbii și obiceiurilor comunității tătare din România", a mai spus Varol Amet.

Omagiu pentru Ziua Turciei
Data pentru inaugurarea sediului nu a fost aleasă întâmplător. În urmă cu câteva zile, mai exact pe 29 Octombrie, s-a sărbătorit Ziua Republicii Turcia, sărbătoare care este marcată anual nu numai în Turcia, ci și în rândul comunităților de turci din diaspora și al popoarelor cu rădăcini turcice.
Astfel că, așa cum a declarat și deputatul Aledin Amet, comunitatea tătară din România marchează această sărbătoare importantă pentru statul turc prin inaugurarea sediului și dezvelirea bustului făuritorului Turciei moderne, Mustafa Kemal Atatürk.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Sâmbătă, 31 Octombrie 2009
Stire din Diverse : Musaca de cartofi
Pagina a fost generata in 2.3442 secunde