Cartierul Nemțesc din Mihail Kogălniceanu, moștenire pentru aromâni
1535
Străzi late care aduc a bulevarde, case impunătoare, cu flori la geamuri, gospodării care trădează avuția nu numai materială ci și spirituală, biserica, în stil gotic, întemeiată la 1897 și de curând renovată, și cimitirul nemțesc, singurul loc unde se mai poate vedea arhitectura gardului specific german sunt singurele elemente care mai amintesc astăzi, în Mihail Kogălniceanu, de cultura și tradițiile germane. Odată majoritari aici, în prezent mai găsești doar vreo 20 de germani în Mihail Kogălniceanu, etnici care provin însă din familii mixte.
"Nemții au fost un factor de civilizație în Dobrogea". Au spus-o cercetători, istorici, dar și oameni de rând, dintotdeauna. Iar profesorul Villy Visoșensky, unul dintre cei câțiva etnici germani care mai trăiesc în Mihail Kogălniceanu, a vrut să completeze cu exemple concrete aceste afirmații despre etnicii germani sosiți în trei etape pe meleagurile dobrogene. O preumblare pe străzile foarte largi din Cartierul Nemțesc de odinioară din Mihail Kogălniceanu, printre casele mari și impunătoare, văruite și astăzi într-un alb imaculat, cu beciurile specifice și flori la geam, te trimite înapoi, în timp. Fostul Cartier Nemțesc este locuit astăzi de aromâni. Adesea, etnici germani care se întorc să își revadă fostele gospodării le mulțumesc aromânilor pentru că au avut grijă de gospodăriile lor.
Conform documentelor, primele familii de germani au venit în Mihail Kogălniceanu în 1876. Era un sat mare tătăresc și se numea Karamurat. Și-au întemeiat aici Cartierul Nemțesc, au adus cu ei unelte și mașini agricole, au trasat drumuri largi și au încetățenit în partea locului obiceiul de a împrejmui gospodăria cu gard, amenajarea trotuarelor și plantarea florilor. S-au ocupat de agricultură și au instituit în viața socială binecunoscuta rigoare nemțească. "Se trezeau la 5 dimineața și până la 10 mergeau la câmp. La orele prânzului, veneau acasă și se odihneau până la 4, după amiază, după care de la 4 până la 10 seara se întorceau pe câmp, la muncă. Multe dintre obiceiurile lor au fost împrumutate și de români", ne spune profesorul Visoșensky.
Etnicii germani au rămas în memoria localnicilor ca fiind foarte harnici. Ridicau o casă într-o săptămână, ajutându-se între ei foarte mult, dând dovadă de spirit de solidaritate în mijlocul comunității.
Gazdă pentru Rege
În anul 1936, comuna era considerată o localitate model. În timpul unei vizite în localitate, Regele Carol al II-lea a vizitat o casă tătărească, una românească și, bineînțeles, și o gospodărie nemțească. "Aceasta a fost casa lui Anton Fendrich. Acest neamț l-a ospătat atunci pe rege cu o cană de vin, despre care Carol a spus că este cel mai bun vin pe care l-a băut", ne spune profesorul Villy Visoșensky când am ajuns în dreptul locuinței cu pricina.
În 1940, din cei 3202 locuitori câți număra Karamuratul, 1527 erau germani, restul fiind români și tătari. Odată cu războiul, au plecat însă în Germania cei mai mulți dintre ei și foarte puțini s-au mai întors. Și astfel, gospodăriile lor au fost apoi preluate de aromâni.
Cimitirul…
În Cimitirul Nemțesc din Mihail Kogălniceanu mai dăinuie și astăzi câteva cruci vechi, măcinate de suta de ani, dar care mai amintesc de membrii unei comunități care s-a stins. Sunt împrejmuite de un gard de piatră, masiv, specific germanilor. De fapt, este singurul loc din Mihail Kogălniceanu unde se mai păstrează gardul original de pe vremea nemților. Cimitirul a fost întemeiat la câțiva ani după ridicarea bisericii din localitate. În timp, în Mihail Kogălniceanu, etnicii germani au ridicat și o școală nemțească, un cămin cultural și, lângă biserică, o casă de maici.
O poveste…
Profesorul Villy Visoșensky este neamț după tată și aromân după ma-mă, un nostalgic după spiritualitatea germană care, după cum el însuși re-cunoaște, s-a prăpădit în Dobrogea, și un păstrător înfocat al tradițiilor aromâne, în care s-a refugiat după ce cultura și bogăția moștenită pe linie paternă s-au pierdut odată cu trecerea timpului…
Bunicii săi au fost una dintre cele câteva familii de germani care au rămas în Mihail Kogălniceanu după plecarea nemților din 1940.
Mic fiind, profesorul de astăzi își amintește că atât copiii de vârsta lui cât și cei mai în vârstă dintre vecini îl evitau, petrecându-și, astfel, anii copilăriei izolat. "Am fost un copil chinuit, oropsit. Mă uitam peste gard la ceilalți copii cum se jucau pentru că nu mă primeau la joacă… Mă considerau fascist…", își amintește Visoșensky. Tot din perioada copilăriei își mai amintește că de sărbători, atunci când familia se strângea să petreacă și vorbeau nemțește, cântau colinde și alte cântece tradiționale nemțești, își petrecea serile pe afară, pe lângă gard, pentru a-i atenționa pe cei din casă când vreun vecin "binevoitor" se apropia de gospodăria lor. "Băteam de trei ori în geam și ei știau că trebuie să vorbească mai încet", ne-a mai mărturisit profesorul. Mai târziu, tânăr student fiind, nici securitatea nu i-a dat pace.
Având în spate tragedia nemțeas-că, conștient fiind că spiritualitatea germană a murit iar acea parte nemțească din Dobrogea s-a stins în urmă cu vreo 30 de ani, Villy Visoșensky s-a axat pe promovarea și păstrarea tradițiilor aromâne, înființând și primul muzeu aromân denumit "Gheorghe Celea" A făcut tot ce i-a stat în putință ca în ceea ce privește familia sa latura germană să se perpetueze. Dintre cele două fiice ale sale, cea mare se ocupă de studiul tradițiilor și culturii aromâne, iar cea mică studiază în Germania, specializându-se pe spiritualitatea germană.
"Dobrogea este pământul cu lapte și miere pentru noi, nemții… așa îmi spuneau unchii mei. Dobrogea i-a îmbrățișat dar, din păcate, Dobrogea, din punct de vedere al spiritualității nemțești, a murit…", ne spune gazda noastră, profesorul Villy Visoșensky, la finalul scurtei preumblări pe străzile largi și curate din fostul Cartier Nemțesc din Mihail Kogălniceanu, astăzi locuit de aromâni.
Străzi late care aduc a bulevarde, case impunătoare, cu flori la geamuri, gospodării care trădează avuția nu numai materială ci și spirituală, biserica, în stil gotic, întemeiată la 1897 și de curând renovată, și cimitirul nemțesc, singurul loc unde se mai poate vedea arhitectura gardului specific german sunt singurele elemente care mai amintesc astăzi, în Mihail Kogălniceanu, de cultura și tradițiile germane. Odată majoritari aici, în prezent mai găsești doar vreo 20 de germani în Mihail Kogălniceanu, etnici care provin însă din familii mixte.
"Nemții au fost un factor de civilizație în Dobrogea". Au spus-o cercetători, istorici, dar și oameni de rând, dintotdeauna. Iar profesorul Villy Visoșensky, unul dintre cei câțiva etnici germani care mai trăiesc în Mihail Kogălniceanu, a vrut să completeze cu exemple concrete aceste afirmații despre etnicii germani sosiți în trei etape pe meleagurile dobrogene. O preumblare pe străzile foarte largi din Cartierul Nemțesc de odinioară din Mihail Kogălniceanu, printre casele mari și impunătoare, văruite și astăzi într-un alb imaculat, cu beciurile specifice și flori la geam, te trimite înapoi, în timp. Fostul Cartier Nemțesc este locuit astăzi de aromâni. Adesea, etnici germani care se întorc să își revadă fostele gospodării le mulțumesc aromânilor pentru că au avut grijă de gospodăriile lor.
Conform documentelor, primele familii de germani au venit în Mihail Kogălniceanu în 1876. Era un sat mare tătăresc și se numea Karamurat. Și-au întemeiat aici Cartierul Nemțesc, au adus cu ei unelte și mașini agricole, au trasat drumuri largi și au încetățenit în partea locului obiceiul de a împrejmui gospodăria cu gard, amenajarea trotuarelor și plantarea florilor. S-au ocupat de agricultură și au instituit în viața socială binecunoscuta rigoare nemțească. "Se trezeau la 5 dimineața și până la 10 mergeau la câmp. La orele prânzului, veneau acasă și se odihneau până la 4, după amiază, după care de la 4 până la 10 seara se întorceau pe câmp, la muncă. Multe dintre obiceiurile lor au fost împrumutate și de români", ne spune profesorul Visoșensky.
Etnicii germani au rămas în memoria localnicilor ca fiind foarte harnici. Ridicau o casă într-o săptămână, ajutându-se între ei foarte mult, dând dovadă de spirit de solidaritate în mijlocul comunității.
Gazdă pentru Rege
În anul 1936, comuna era considerată o localitate model. În timpul unei vizite în localitate, Regele Carol al II-lea a vizitat o casă tătărească, una românească și, bineînțeles, și o gospodărie nemțească. "Aceasta a fost casa lui Anton Fendrich. Acest neamț l-a ospătat atunci pe rege cu o cană de vin, despre care Carol a spus că este cel mai bun vin pe care l-a băut", ne spune profesorul Villy Visoșensky când am ajuns în dreptul locuinței cu pricina.
În 1940, din cei 3202 locuitori câți număra Karamuratul, 1527 erau germani, restul fiind români și tătari. Odată cu războiul, au plecat însă în Germania cei mai mulți dintre ei și foarte puțini s-au mai întors. Și astfel, gospodăriile lor au fost apoi preluate de aromâni.
Cimitirul…
În Cimitirul Nemțesc din Mihail Kogălniceanu mai dăinuie și astăzi câteva cruci vechi, măcinate de suta de ani, dar care mai amintesc de membrii unei comunități care s-a stins. Sunt împrejmuite de un gard de piatră, masiv, specific germanilor. De fapt, este singurul loc din Mihail Kogălniceanu unde se mai păstrează gardul original de pe vremea nemților. Cimitirul a fost întemeiat la câțiva ani după ridicarea bisericii din localitate. În timp, în Mihail Kogălniceanu, etnicii germani au ridicat și o școală nemțească, un cămin cultural și, lângă biserică, o casă de maici.
O poveste…
Profesorul Villy Visoșensky este neamț după tată și aromân după ma-mă, un nostalgic după spiritualitatea germană care, după cum el însuși re-cunoaște, s-a prăpădit în Dobrogea, și un păstrător înfocat al tradițiilor aromâne, în care s-a refugiat după ce cultura și bogăția moștenită pe linie paternă s-au pierdut odată cu trecerea timpului…
Bunicii săi au fost una dintre cele câteva familii de germani care au rămas în Mihail Kogălniceanu după plecarea nemților din 1940.
Mic fiind, profesorul de astăzi își amintește că atât copiii de vârsta lui cât și cei mai în vârstă dintre vecini îl evitau, petrecându-și, astfel, anii copilăriei izolat. "Am fost un copil chinuit, oropsit. Mă uitam peste gard la ceilalți copii cum se jucau pentru că nu mă primeau la joacă… Mă considerau fascist…", își amintește Visoșensky. Tot din perioada copilăriei își mai amintește că de sărbători, atunci când familia se strângea să petreacă și vorbeau nemțește, cântau colinde și alte cântece tradiționale nemțești, își petrecea serile pe afară, pe lângă gard, pentru a-i atenționa pe cei din casă când vreun vecin "binevoitor" se apropia de gospodăria lor. "Băteam de trei ori în geam și ei știau că trebuie să vorbească mai încet", ne-a mai mărturisit profesorul. Mai târziu, tânăr student fiind, nici securitatea nu i-a dat pace.
Având în spate tragedia nemțeas-că, conștient fiind că spiritualitatea germană a murit iar acea parte nemțească din Dobrogea s-a stins în urmă cu vreo 30 de ani, Villy Visoșensky s-a axat pe promovarea și păstrarea tradițiilor aromâne, înființând și primul muzeu aromân denumit "Gheorghe Celea" A făcut tot ce i-a stat în putință ca în ceea ce privește familia sa latura germană să se perpetueze. Dintre cele două fiice ale sale, cea mare se ocupă de studiul tradițiilor și culturii aromâne, iar cea mică studiază în Germania, specializându-se pe spiritualitatea germană.
"Dobrogea este pământul cu lapte și miere pentru noi, nemții… așa îmi spuneau unchii mei. Dobrogea i-a îmbrățișat dar, din păcate, Dobrogea, din punct de vedere al spiritualității nemțești, a murit…", ne spune gazda noastră, profesorul Villy Visoșensky, la finalul scurtei preumblări pe străzile largi și curate din fostul Cartier Nemțesc din Mihail Kogălniceanu, astăzi locuit de aromâni.
"Nemții au fost un factor de civilizație în Dobrogea". Au spus-o cercetători, istorici, dar și oameni de rând, dintotdeauna. Iar profesorul Villy Visoșensky, unul dintre cei câțiva etnici germani care mai trăiesc în Mihail Kogălniceanu, a vrut să completeze cu exemple concrete aceste afirmații despre etnicii germani sosiți în trei etape pe meleagurile dobrogene. O preumblare pe străzile foarte largi din Cartierul Nemțesc de odinioară din Mihail Kogălniceanu, printre casele mari și impunătoare, văruite și astăzi într-un alb imaculat, cu beciurile specifice și flori la geam, te trimite înapoi, în timp. Fostul Cartier Nemțesc este locuit astăzi de aromâni. Adesea, etnici germani care se întorc să își revadă fostele gospodării le mulțumesc aromânilor pentru că au avut grijă de gospodăriile lor.
Conform documentelor, primele familii de germani au venit în Mihail Kogălniceanu în 1876. Era un sat mare tătăresc și se numea Karamurat. Și-au întemeiat aici Cartierul Nemțesc, au adus cu ei unelte și mașini agricole, au trasat drumuri largi și au încetățenit în partea locului obiceiul de a împrejmui gospodăria cu gard, amenajarea trotuarelor și plantarea florilor. S-au ocupat de agricultură și au instituit în viața socială binecunoscuta rigoare nemțească. "Se trezeau la 5 dimineața și până la 10 mergeau la câmp. La orele prânzului, veneau acasă și se odihneau până la 4, după amiază, după care de la 4 până la 10 seara se întorceau pe câmp, la muncă. Multe dintre obiceiurile lor au fost împrumutate și de români", ne spune profesorul Visoșensky.
Etnicii germani au rămas în memoria localnicilor ca fiind foarte harnici. Ridicau o casă într-o săptămână, ajutându-se între ei foarte mult, dând dovadă de spirit de solidaritate în mijlocul comunității.
Gazdă pentru Rege
În anul 1936, comuna era considerată o localitate model. În timpul unei vizite în localitate, Regele Carol al II-lea a vizitat o casă tătărească, una românească și, bineînțeles, și o gospodărie nemțească. "Aceasta a fost casa lui Anton Fendrich. Acest neamț l-a ospătat atunci pe rege cu o cană de vin, despre care Carol a spus că este cel mai bun vin pe care l-a băut", ne spune profesorul Villy Visoșensky când am ajuns în dreptul locuinței cu pricina.
În 1940, din cei 3202 locuitori câți număra Karamuratul, 1527 erau germani, restul fiind români și tătari. Odată cu războiul, au plecat însă în Germania cei mai mulți dintre ei și foarte puțini s-au mai întors. Și astfel, gospodăriile lor au fost apoi preluate de aromâni.
Cimitirul…
În Cimitirul Nemțesc din Mihail Kogălniceanu mai dăinuie și astăzi câteva cruci vechi, măcinate de suta de ani, dar care mai amintesc de membrii unei comunități care s-a stins. Sunt împrejmuite de un gard de piatră, masiv, specific germanilor. De fapt, este singurul loc din Mihail Kogălniceanu unde se mai păstrează gardul original de pe vremea nemților. Cimitirul a fost întemeiat la câțiva ani după ridicarea bisericii din localitate. În timp, în Mihail Kogălniceanu, etnicii germani au ridicat și o școală nemțească, un cămin cultural și, lângă biserică, o casă de maici.
O poveste…
Profesorul Villy Visoșensky este neamț după tată și aromân după ma-mă, un nostalgic după spiritualitatea germană care, după cum el însuși re-cunoaște, s-a prăpădit în Dobrogea, și un păstrător înfocat al tradițiilor aromâne, în care s-a refugiat după ce cultura și bogăția moștenită pe linie paternă s-au pierdut odată cu trecerea timpului…
Bunicii săi au fost una dintre cele câteva familii de germani care au rămas în Mihail Kogălniceanu după plecarea nemților din 1940.
Mic fiind, profesorul de astăzi își amintește că atât copiii de vârsta lui cât și cei mai în vârstă dintre vecini îl evitau, petrecându-și, astfel, anii copilăriei izolat. "Am fost un copil chinuit, oropsit. Mă uitam peste gard la ceilalți copii cum se jucau pentru că nu mă primeau la joacă… Mă considerau fascist…", își amintește Visoșensky. Tot din perioada copilăriei își mai amintește că de sărbători, atunci când familia se strângea să petreacă și vorbeau nemțește, cântau colinde și alte cântece tradiționale nemțești, își petrecea serile pe afară, pe lângă gard, pentru a-i atenționa pe cei din casă când vreun vecin "binevoitor" se apropia de gospodăria lor. "Băteam de trei ori în geam și ei știau că trebuie să vorbească mai încet", ne-a mai mărturisit profesorul. Mai târziu, tânăr student fiind, nici securitatea nu i-a dat pace.
Având în spate tragedia nemțeas-că, conștient fiind că spiritualitatea germană a murit iar acea parte nemțească din Dobrogea s-a stins în urmă cu vreo 30 de ani, Villy Visoșensky s-a axat pe promovarea și păstrarea tradițiilor aromâne, înființând și primul muzeu aromân denumit "Gheorghe Celea" A făcut tot ce i-a stat în putință ca în ceea ce privește familia sa latura germană să se perpetueze. Dintre cele două fiice ale sale, cea mare se ocupă de studiul tradițiilor și culturii aromâne, iar cea mică studiază în Germania, specializându-se pe spiritualitatea germană.
"Dobrogea este pământul cu lapte și miere pentru noi, nemții… așa îmi spuneau unchii mei. Dobrogea i-a îmbrățișat dar, din păcate, Dobrogea, din punct de vedere al spiritualității nemțești, a murit…", ne spune gazda noastră, profesorul Villy Visoșensky, la finalul scurtei preumblări pe străzile largi și curate din fostul Cartier Nemțesc din Mihail Kogălniceanu, astăzi locuit de aromâni.
Străzi late care aduc a bulevarde, case impunătoare, cu flori la geamuri, gospodării care trădează avuția nu numai materială ci și spirituală, biserica, în stil gotic, întemeiată la 1897 și de curând renovată, și cimitirul nemțesc, singurul loc unde se mai poate vedea arhitectura gardului specific german sunt singurele elemente care mai amintesc astăzi, în Mihail Kogălniceanu, de cultura și tradițiile germane. Odată majoritari aici, în prezent mai găsești doar vreo 20 de germani în Mihail Kogălniceanu, etnici care provin însă din familii mixte.
"Nemții au fost un factor de civilizație în Dobrogea". Au spus-o cercetători, istorici, dar și oameni de rând, dintotdeauna. Iar profesorul Villy Visoșensky, unul dintre cei câțiva etnici germani care mai trăiesc în Mihail Kogălniceanu, a vrut să completeze cu exemple concrete aceste afirmații despre etnicii germani sosiți în trei etape pe meleagurile dobrogene. O preumblare pe străzile foarte largi din Cartierul Nemțesc de odinioară din Mihail Kogălniceanu, printre casele mari și impunătoare, văruite și astăzi într-un alb imaculat, cu beciurile specifice și flori la geam, te trimite înapoi, în timp. Fostul Cartier Nemțesc este locuit astăzi de aromâni. Adesea, etnici germani care se întorc să își revadă fostele gospodării le mulțumesc aromânilor pentru că au avut grijă de gospodăriile lor.
Conform documentelor, primele familii de germani au venit în Mihail Kogălniceanu în 1876. Era un sat mare tătăresc și se numea Karamurat. Și-au întemeiat aici Cartierul Nemțesc, au adus cu ei unelte și mașini agricole, au trasat drumuri largi și au încetățenit în partea locului obiceiul de a împrejmui gospodăria cu gard, amenajarea trotuarelor și plantarea florilor. S-au ocupat de agricultură și au instituit în viața socială binecunoscuta rigoare nemțească. "Se trezeau la 5 dimineața și până la 10 mergeau la câmp. La orele prânzului, veneau acasă și se odihneau până la 4, după amiază, după care de la 4 până la 10 seara se întorceau pe câmp, la muncă. Multe dintre obiceiurile lor au fost împrumutate și de români", ne spune profesorul Visoșensky.
Etnicii germani au rămas în memoria localnicilor ca fiind foarte harnici. Ridicau o casă într-o săptămână, ajutându-se între ei foarte mult, dând dovadă de spirit de solidaritate în mijlocul comunității.
Gazdă pentru Rege
În anul 1936, comuna era considerată o localitate model. În timpul unei vizite în localitate, Regele Carol al II-lea a vizitat o casă tătărească, una românească și, bineînțeles, și o gospodărie nemțească. "Aceasta a fost casa lui Anton Fendrich. Acest neamț l-a ospătat atunci pe rege cu o cană de vin, despre care Carol a spus că este cel mai bun vin pe care l-a băut", ne spune profesorul Villy Visoșensky când am ajuns în dreptul locuinței cu pricina.
În 1940, din cei 3202 locuitori câți număra Karamuratul, 1527 erau germani, restul fiind români și tătari. Odată cu războiul, au plecat însă în Germania cei mai mulți dintre ei și foarte puțini s-au mai întors. Și astfel, gospodăriile lor au fost apoi preluate de aromâni.
Cimitirul…
În Cimitirul Nemțesc din Mihail Kogălniceanu mai dăinuie și astăzi câteva cruci vechi, măcinate de suta de ani, dar care mai amintesc de membrii unei comunități care s-a stins. Sunt împrejmuite de un gard de piatră, masiv, specific germanilor. De fapt, este singurul loc din Mihail Kogălniceanu unde se mai păstrează gardul original de pe vremea nemților. Cimitirul a fost întemeiat la câțiva ani după ridicarea bisericii din localitate. În timp, în Mihail Kogălniceanu, etnicii germani au ridicat și o școală nemțească, un cămin cultural și, lângă biserică, o casă de maici.
O poveste…
Profesorul Villy Visoșensky este neamț după tată și aromân după ma-mă, un nostalgic după spiritualitatea germană care, după cum el însuși re-cunoaște, s-a prăpădit în Dobrogea, și un păstrător înfocat al tradițiilor aromâne, în care s-a refugiat după ce cultura și bogăția moștenită pe linie paternă s-au pierdut odată cu trecerea timpului…
Bunicii săi au fost una dintre cele câteva familii de germani care au rămas în Mihail Kogălniceanu după plecarea nemților din 1940.
Mic fiind, profesorul de astăzi își amintește că atât copiii de vârsta lui cât și cei mai în vârstă dintre vecini îl evitau, petrecându-și, astfel, anii copilăriei izolat. "Am fost un copil chinuit, oropsit. Mă uitam peste gard la ceilalți copii cum se jucau pentru că nu mă primeau la joacă… Mă considerau fascist…", își amintește Visoșensky. Tot din perioada copilăriei își mai amintește că de sărbători, atunci când familia se strângea să petreacă și vorbeau nemțește, cântau colinde și alte cântece tradiționale nemțești, își petrecea serile pe afară, pe lângă gard, pentru a-i atenționa pe cei din casă când vreun vecin "binevoitor" se apropia de gospodăria lor. "Băteam de trei ori în geam și ei știau că trebuie să vorbească mai încet", ne-a mai mărturisit profesorul. Mai târziu, tânăr student fiind, nici securitatea nu i-a dat pace.
Având în spate tragedia nemțeas-că, conștient fiind că spiritualitatea germană a murit iar acea parte nemțească din Dobrogea s-a stins în urmă cu vreo 30 de ani, Villy Visoșensky s-a axat pe promovarea și păstrarea tradițiilor aromâne, înființând și primul muzeu aromân denumit "Gheorghe Celea" A făcut tot ce i-a stat în putință ca în ceea ce privește familia sa latura germană să se perpetueze. Dintre cele două fiice ale sale, cea mare se ocupă de studiul tradițiilor și culturii aromâne, iar cea mică studiază în Germania, specializându-se pe spiritualitatea germană.
"Dobrogea este pământul cu lapte și miere pentru noi, nemții… așa îmi spuneau unchii mei. Dobrogea i-a îmbrățișat dar, din păcate, Dobrogea, din punct de vedere al spiritualității nemțești, a murit…", ne spune gazda noastră, profesorul Villy Visoșensky, la finalul scurtei preumblări pe străzile largi și curate din fostul Cartier Nemțesc din Mihail Kogălniceanu, astăzi locuit de aromâni.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!