Vești bune pentru studenți! Vor primi burse și în vacanțe

365
Vești bune pentru studenți! Vor primi burse și în vacanțe - burse-1495123427.jpg

Articole de la același autor

După ce au obținut reduceri la biletele de tren și în timpul cursurilor și în vacanțe, studenții vor primi și burse tot timpul anului universitar. 


În urma demersurilor Alianței Naționale a organi-zațiilor Studențești din România (ANOSR), Camera Deputaților, forul decizional pe acest subiect, a adoptat, zilele trecute, în plen, amendamentul propus de federație în luna martie, pentru acordarea burselor pe întreaga durată a unui an universitar (12 luni), și nu doar în perioada activităților didactice, ca în prezent.


Acest lucru înseamnă că, în perioada următoare, după promulgarea acestei legi de către președintele României și după modificarea în consecință a Ordinului Ministrului Educației Naționale nr. 3392 din 27 februarie 2017 privind stabilirea Criteriilor generale de acordare a burselor și a altor forme de sprijin material pentru studenții și cursanții din învățământul superior de stat, învățământ de frecvență, universitățile vor putea acorda burse studenților pe toată perioada unui an universitar, inclusiv pe perioada vacanțelor. 


"În conformitate cu art.136 din Legea Educației Naționale, «anul universitar începe, de regulă, în prima zi lucrătoare a lunii octombrie, include două semestre și se finalizează la 30 septembrie din anul calendaristic următor». Prin urmare, indiferent de structura pe care universitățile decid să o implementeze, un an universitar echivalează practic cu un an calendaristic, conform leguitorului", explică Vlad Dan Cherecheș, președintele ANOSR. 


Burse lunare de sute de lei 


Acesta mai spune că fondul pentru bursele studenților se constituie alocându-se 201 lei pe lună pentru fiecare student bugetat, la forma de învățământ finanțată de la bugetul de stat. Apoi, universitățile împart acest fond de burse către studenți, ținând cont de criteriile generale stabilite prin Ordinul Ministrului Educației Naționale nr. 3392 din 27 februarie 2017 și adoptate în urma propunerilor ANOSR. Astfel, nu toți studenții de la buget vor primi lunar o bursă de 201 lei pe lună, ci bursă, într-un cuantum lunar de minimum 578 de lei pe lună, vor primi acei studenți care sunt eligibili pentru a beneficia de bursă socială, de merit sau de performanță.


"Prin măsura adoptată acum, noutatea e că universitățile vor primi fonduri pentru burse pe 12 luni, pentru întreg anul universitar, și nu doar pentru perioada activității didactice, ca în prezent, opt, nouă luni pe an. Așadar, fiecare universitate va avea fonduri pentru a acorda burse încă trei luni în plus, astfel că vor putea fi acordate burse studenților și pentru perioada vacanțelor", mai spune președintele ANOSR.


Reamintim și că, în urma demersurilor ANOSR, în anul 2016 a fost obținută creșterea fondului pentru bursele studențești, după o stagnare de mai mult de șase ani și jumătate, cu 20,29 la sută față de anul precedent, de la 69 la 83 de lei pe lună de student bugetat, iar apoi în anul 2017 s-a obținut o creștere cu încă 142,16 la sută a fondului de burse față de anul precedent, de la 83 la 201 lei pe lună de student bugetat, totalizându-se o creștere cu 191,3 la sută a fondului pentru burse studențești în anul 2017 față de anul 2015.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5053 secunde