"Unde-i lege nu-i tocmeală", la Liceul "Călinescu"

411
3

Articole de la același autor

La Liceul Teoretic "George Călinescu", s-a desfășurat un eveniment deosebit de interesant, în cadrul proiectului național "Unde-i lege nu-i tocmeală", organizat de Societatea Biblică Internațională din România (SBIR).

Este vorba de o lecție demonstrativă susținută de profesoara de religie Adriana Argatu. Participanții la lecție au fost 30 de elevi din clasele a X-a A și a X-a B, în fața unei delegații de 20 de persoane din Statele Unite ale Americii, Canada, Australia, Anglia, Bermude, Ruanda, Kenya, Armenia. De asemenea, evenimentul s-a bucurat de prezența Arhiepiscopului Tomisului, Înalt Prea Sfințitul Teodosie Petrescu, a inspectorului școlar de religie, profesor Daniela Stan, precum și a cinci invitați din partea SBIR.

Tema lecției a fost "Fals și falsitate", iar scopul acesteia l-a constituit lansarea caietului de activități al proiectului.

"Prin această activitate, liceul nostru și-a deschis încă o dată porțile către lume, rămânând astfel fideli orientării instituției noastre. Ne onorează faptul că atâția oameni au luat contact cu învățământul românesc prin intermediul elevilor noștri", a declarat prof. Adriana Argatu, coordonatoarea evenimentului de la Liceul Teoretic "G. Călinescu" Constanța. 

Comentează știrea

Dmitri
23 noiembrie 2015
A

Oamenii care fac lumea să progreseze sunt dinamici fiindcă sunt entuziaști. Asta scrie celebrul Colin Turner în cartea "Născut pentru succes". Căutăm urgent colaboratori part-time care vor să câștige bani în timpul liber, într-un proiect unic la nivel mondial. Oferim contract de comision. Pentru mai multe detalii, trimiteți mesajul PROIECT la adresa de email [email protected]

Monica
23 noiembrie 2015
Liceu calinescu

Cine vrea sa invete, poate face performanta la orice scoala_liceu.

Catalin
23 noiembrie 2015
Zau ?

Au mai fost si alte unitati scolare virusate de catre leprele din jurul Spagoveanului ... Cucoana inspectoare , in fond , de un optional , contrar legii si bunului simt , tot face campanie electorala , de-am pulea , pentru PSD , alaturi de rapciugosul berbec vanzator de parohii ... Asta , pe nume Stan , o arde cu partidul , ca vrea sa mai faca umbra in cea mai corupta vizuina din sistem ...

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4669 secunde