Ultimul week-end COOLtural, în Piațeta Cazinou

246
Ultimul week-end COOLtural, în Piațeta Cazinou - ultimulweekend-1472832533.jpg

Articole de la același autor

Au fost șapte week-enduri memorabile, din 15 iulie încoace, pentru turiștii, dar și localnicii care și-au petrecut timpul liber în Piațeta Cazinou, din stațiunea Mamaia, alături de artiști constănțeni, dar și de mari actori români, de trupe celebre și de simpaticii membrii ai Trupei Suflețel sau ai Clubul Amicii.


Ultimul week-end invită la o ofertă variată de cultură și divertisment pentru toate gusturile.


Sâmbătă, 3 septembrie, este programată o invitație de suflet la un spectacol excelent: "Mamaia în costum de baie", în regia celebrului Lucian Iancu, care propune o… istorie recuperată prin râs. 


După teatru, o întoarcere printre amintiri și nostalgii, la Remember Festivalul Național de Muzică Ușoară de la Mamaia. Adrian Daminescu, Gabriel Cotabiță, Stela Enache, Ileana Șipoteanu, Liliana Cornilă Crează, Roxana Cozma, Ionuț Dulgheriu, Alexandru Florea și Cristian Goaie vor da viață șlagărelor care s-au auzit odinioară pe scena cunoscutului festival. Cu această ocazie,este lansată o provocare către autoritățile locale pentru recuperarea îndrăgitului festival, un adevărat reper cultural al Constanței.


Duminică, 4 septembrie, soliști ai Operei Naționale București și balerini din Constanța invită, cu grație, la o Gală de balet, în coregrafia Stelei Cocârlea.


Spectacolul-eveniment "Hades și Persefona - o legendă despre tenebre și lumină", ce reinterpretează una dintre cele mai frumoase povești de dragoste ale lumii, realizat de studenți și profesori ai Facultății de Arte a Universității "Ovidius" din Constanța în regia prof.univ.dr. Daniela Hanțiu și conf.univ.dr. Alina Cristea, provoacă spectatorii la... emoție, muzică excelentă și dans. Spectacolul a primit premiul juriului la Festivalul de Teatru Godot din acest an, de la București.


Seara se va încheia cu magistralul Ionuț Micu & White Nights Band, într-un concert profesional, plin de bună dispoziție și distracție maximă.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Marţi, 30 August 2016
Stire din Cultură-Educație : Stand-up comedy, la Harlequin
Pagina a fost generata in 1.0335 secunde