Tabere gratuite pentru elevii merituoși din Mangalia

213
1
Tabere gratuite  pentru elevii merituoși din Mangalia - taberegratuitemangalia-1438879882.jpg

Articole de la același autor

Primăria Mangalia oferă, pentru al treilea an consecutiv, tabere gratuite pentru elevii merituoși de la școlile și liceele din oraș. În această vară, municipalitatea pune la dispoziția elevilor cu medii mari un număr de 336 de locuri în tabere la Bușteni, Oradea, Drobeta Turnu-Severin și Sovata.

"Vor exista cinci serii de câte șase zile, numărul de elevi fiind diferit, în funcție de înscrieri", a explicat primarul Mangaliei, Cristian Radu.

Acesta a precizat că prima tabără va fi organizată în perioada 9-15 august, la Bușteni, iar ultima va fi în perioada

24-30 august, la Sovata. "Conform Hotărârii Consiliului Local, proiectul este destinat copiilor clasați în primele trei locuri din fiecare clasă pentru anii de studiu V-XI", a mai spus Radu Cristian.

Primarul Mangaliei susține că, prin astfel de proiecte, administrația locală dorește să încurajeze performanța școlară a copiilor din municipiul Mangalia. În aceste tabere, copiii vor desfășura activități tematice, orientare turistică, ecoturism, jocuri și concursuri.

Proiectul "Tabere pentru stimularea elevilor cu rezultate deosebite la învățătură" este aprobat prin HCL nr. 173/22.02.2013, fiind derulat prin intermediul Direcției Județene pentru Sport și Tineret Constanța, din cadrul Ministerului Tineretului și Sportului. 

Comentează știrea

elev
7 august 2015
Tabere gratuite pentru elevii merituoși din

Dar preminatii din Constanta cu ce sunt rasplatiti ? Va spun eu : .... cu un mare si gras ... NIMIC! Daca nu faci dovada ca esti sarac lipit, rrom, orfan, sau cu domiciliulparintilor in exteriorul orasului Constanta, nu primesti absolut nimic. Poate pentru ca este un privilegiu sa fii constantean, sau poate aceste programe nu "prind" in orasul Constanta din cauza faptului ca nu "ies" si alte beneficii pentru edilii orasului sau pentru onor ISJ ?!?!? Asta e ... esti constantean .. iti ajunge ... Bafta la invatatura tuturor!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6011 secunde