Sute de catedre așteaptă să fie ocupate, la Constanța. Deficit de educatori și învățători

2228
5
Sute de catedre așteaptă să fie ocupate, la Constanța. Deficit de educatori și învățători - sutedecatedre-1440781832.jpg

Articole de la același autor

Zilele acestea, se fac pregătiri intense pentru începerea anului școlar 2015-2016, Inspectoratul Școlar Județean Constanța organizând ultimele etape pentru ocuparea posturilor didactice sau catedrelor vacante.

Vineri, în unitățile de învățământ constănțene au fost avizate, în cadrul consiliilor de administrație, cererile de angajare în regim de plată cu ora a profesorilor titulari, asociați sau pensionari.

După cum a declarat prof. Alina Codreanu, inspector general adjunct, s-au înregistrat 133 de solicitări la nivelul ISJ Constanța, cele care nu și-au găsit soluționarea la etapa de vineri urmând să intre în ședința publică din 31 august.

Vineri, înaintea actualizării ce urmează a fi făcută duminică, 30 august, mai erau disponibile peste 1.100 de posturi didactice sau catedre, cele mai multe libere fiind cele de educator și învățător.

Luni, 31 august, la Liceul Teoretic "Ovidius" Constanța, urmează să aibă loc ședința publică de repartizare pentru ocuparea posturilor didactice sau catedrelor vacante și rezervate din învățământul preuniversitar, la care pot participa anumite categorii de cadre didactice. În aula mare vor fi așteptați candidați pe disciplinele Educatoare, Învățătoare, Limba și literatura română, limbi moderne, limba turcă și religie, între orele 9-16, iar în aula mică se vor prezenta candidații pentru disciplinele Matematică-Informatică, Fizică, Chimie, Biologie, Istorie, Cultură civică, Geografie, Științe socio-umaniste, Educație-fizică, Arte, discipline de specialitate și învățământ special, în același interval orar.

Un nou concurs cu probe scrise pentru cadrele didactice

În zilele de marți, 1 septembrie, și miercuri, 2 septembrie, între orele 9-13, cadrele didactice interesate pot depune dosarele pentru Concursul județean de ocupare a posturilor, ce urmează să aibă loc la Școala Gimnazială nr. 38 "Dimitrie Cantemir" Constanța, unde se primesc și dosarele.

Probele de concurs sunt prevăzute de-a lungul a două zile. Joi, 3 septembrie, va avea loc proba scrisă din cadrul testării personalului fără studii corespunzătoare postului în intervalul 9-12, urmată de interviul conform programării ce va fi afișată în centrul de concurs.

Vineri, 4 septembrie, este programată proba scrisă din cadrul concursului pentru ocuparea posturilor didactice în vederea angajării cu contract individual de muncă pe perioadă determinată a personalului didactic calificat în intervalul 9-13. Subiectele pentru ambele zile de concurs vor fi realizate la nivel județean de o comisie special constituită.

Luni, 7 septembrie, vor fi afișate rezultatele acestui concurs, urmând ca până marți, 8 septembrie, să fie primite contestațiile.

Comentează știrea

Doina Balasa
29 august 2015
propunere parteneriat

Buna tuturor cititorilor! Cautam Parteneri in Retea Marketing care, doresc sa-si suplimenteze veniturile, prin promovarea unui PROIECT unic la nivel mondial. Oferim contract de comision. Veti beneficia de un curs gratuit si complet de instruire si veti lucra de acasa. Tot ce aveti nevoie, pentru a castiga bani, este un calculator conectat la Internet si cateva ore din timpul Dvs liber. Pentru mai multe detalii, trimiteti acum mesajul PROIECT la adresa de email: [email protected] " Veti implini ceea ce aveti de implinit, atunci cand veti fi gata pentru asa ceva, cand mintea voastra va fi complet pregătita. Orice v-ati dori – va "doreste", la randul sau. Oricare v-ar fi dorinta, ea se indreapta spre voi – la fel cum si voi va indreptati spre ea." Asta scrie celebrul Brian Tracy în cartea "Succesul în viata". Multumesc frumos pentru atentia acordata!

Razvan
29 august 2015
Propunere colaborare

ATENȚIE! Dacă ești în căutarea unei oferte de lucru, citește acest anunt, fiindcă s-ar putea să conțină ceea ce cauți! Pentru început trebuie să reții că acest anunț nu este despre un job clasic, ci despre un proiect cu extindere globală! Acest proiect este pentru tine, mai ales dacă te interesează un program de lucru foarte flexibil, ceea ce înseamnă să poți lucra de acasă sau de oriunde dorești, indiferent de locul sau locația unde te afli, pentru cel mult 3-4 ore pe zi. În momentul acesta proiectul este unic în Romania și se află în plină dezvoltare, ceea ce îți oferă OPORTUNITATEA de a caștiga o sursă de venit în plus, care să-ți asigure un trai cel puțin decent. Mai trebuie menționat că aceasta oferta va fi VALABILĂ doar o perioadă foarte scurtă de timp! Pentru acest proiect este nevoie de oameni serioși si ambitioși, care vor să devină liberi financiar și totodată să dorească sa-i ajute pe ceilalți să obțină același lucru! Cerințe necesare: 1. Să deții un PC sau un laptop cu o conexiune la internet 2. Să ai cunoștiințe minime de operare a calculatorului și de navigare pe internet 3. Să fii RĂBDATOR și PERSEVERENT Studiile superioare și experiența de munca nu sunt neapărat necesare! Oferim pregatire și suport, până în punctul în care vei reuși să te descurci pe cont propriu în această activitate profesională. Mai întai vei fi instruit, iar apoi vei putea începe sa lucrezi, alături de noi ca și colaborator. PROGRAM: part-time sau full-time Acest proiect se desfașoară exclusiv online și momentan se afla la nivel național în prima fază. Într-un timp foarte scurt, va trece în faza a doua, când se va extinde la nivel global. Acest lucru va reprezenta un mare avantaj pentru cel care alege ACUM să ia această ofertă în serios, fără ezitare! Plata caștigurilor realizate este garantată prin contract legal. Vei primi mai multe detalii despre această ofertă, doar după ce trimiți un mesaj cu subiectul "VREAU DETALII" la această adresă: [email protected]

Carmen
29 august 2015
oferta de lucru

Imediat! Bani din prima luna! 100-285 de euro lunar! Avem nevoie foarte repede de oameni seriosi care sa colaboreze cu noi si care vor mult sa castige 100 de euro lunar (part-time) sau 285 euro lunar (full-time) urgent, din prima luna! Activitatea este foarte usoara si o puteti desfasura in timpul liber sau full-time, la alegere. Va rugam sa solicitati cat mai repede detaliile necesare, unuia dintre membrii echipei noastre, la una dintre adresele noastre de email: [email protected]

Cristina
29 august 2015
Nu rata!

Ce poate fi mai comod decat sa faci bani de acasa, in fata calculatorului? Si...cum ar fi daca cineva te-ar ajuta, te-ar invata cum sa faci asta? Totul este foarte serios! E un proiect nou, de mare amploare si am dori sa ni te alaturi. Te asteptam! Pentru mai multe detalii trimiteti mail cu textul INFO la adresa [email protected]

vaporeanu
30 august 2015
job

Castigi garantat ! Nu conteaza daca esti student,casnica,somer sau angajat ! Daca vrei sa castigi niste bani in plus,aici chiar poti sa castigi ! Avem o echipa minunata si un program pas cu pas,special conceput pentru ca tu sa reusesti in cel mai scurt timp sa-ti rotunjesti veniturile ! Garantat ! Cere acum mai multe informatiila adresa de emai : [email protected]

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.8411 secunde