Sport sau dârdâială în școlile constănțene? Cum se desfășoară orele de educație fizică pe timp de iarnă

599

Articole de la același autor

La gradele Celsius de acum, orele de educație fizică nu mai pot fi susținute în aer liber, motiv pentru care școlile constănțene care nu au reușit să rezolve problema acestor incinte cu substitute de genul baloanelor așteaptă concretizarea unor proiecte. 


În acest an școlar, în curtea Școlii nr. 6 "Nicolae Titulescu" am găsit un balon nou-nouț, care beneficiază și de încălzire, spre liniștea directorului. "Cei care au instalat acest balon sunt doi foști elevi ai acestei școli, care ni-l pun la dispoziție pentru orele de sport, iar în restul timpului îl închiriază cu 100 de lei ora celor care își doresc să facă mișcare în timpul liber, fie ei tineri sau nu", declara pentru "Cuget liber" prof. Constantin Boroianu. Care a mai adăugat că celălalt balon pe care l-au avut anul școlar trecut a fost cedat Școlii nr. 23.


Încercând să aflăm cât de util le este acest balon și cum se desfășoară parteneriatul la Școala nr. 23 "Constantin Brâncoveanu", directoarea Ioana Matei ne-a chemat să luăm numărul de telefon afișat pentru a vorbi cu agentul economic. "Eu nu știu nimic, nu mă privește, e treaba lor!".


"Marea noastră problemă"


Și cum această variantă poate fi considerată una de bun augur, ea fiind aleasă și la Școala nr. 3 "Ciprian Porumbescu", l-am întrebat pe prof. Constantin Caracoti de ce pentru Liceul Teoretic "Traian" nu au apelat la acest substitut în anul acesta școlar.


 "Sala de sport este marea noastră problemă. Ar fi fost o soluție dacă am fi putut să și încălzim această incintă. Știu că alte unități de învățământ au reușit să aibă săli de sport în astfel de baloane, dar încălzite, pentru că se aflau la o distanță apropiată de punctul termic. În cazul nostru, agentul economic care a intenționat să realizeze această investiție a ajuns la concluzia că l-ar fi costat foarte mult racordarea la agentul termic", a afirmat directorul Caracoti, adăugând că a fost cuprinsă în bugetul anului 2014 ca investiție prioritară. 


"Am avut discuții cu arhitecții, construcția urmând a fi una ușoară, cu acoperiș din prelată dublă. Și pentru că deja avem stâlpii montați și lumina trasă, lucrarea ar putea ajunge undeva la 30.000 de euro", spune același interlocutor.
La fel de tristă este situația și la Școala nr. 24 "Ion Jalea", unde și în acest an școlar elevii se înghesuie să facă ora de educație fizică într-o sală de clasă de 60 metri pătrați. Prof. Corina Teo-dorov, director, declara ieri pentru "Cuget Liber" că a făcut toate demersurile posibile în speranța rezolvării acestei mari probleme. 


"Am încercat să aducem și noi un investitor care să ne monteze un balon în care să desfășurăm sala de sport. Am realizat evaluarea pentru o su-prafață de 1.200 mp, dar ne-am trezit că investitorul nu mai e de găsit. Acum încercăm să accesăm fonduri europene poate-poate vom reuși să le oferim copiilor și profesorilor condiții mai bune. Din păcate, realizarea unui astfel de proiect costă în jur de 2.000 euro", a adăugat prof. Teodorov. Am încercat să mijlocim relația dintre investitorul care a montat balonul de la Școala nr. 6 și conducerea Școlii nr. 24. Din păcate, și omul de afaceri respectiv are dezamăgirile lui. Aveam să aflăm că vecinii Școlii nr. 6 reclamă că sunt deranjați de exista acestei incinte, cu toate că totul se desfășoară într-un spațiu închis. 


"Nu e destul să-și dorească școala, pentru că trebuie susținută și de părinți hotărârea și trebuie avut în vedere și cu cine se învecinează instituția de învățământ", a mai declarat investitorul. Totuși, există speranțe ca și la Școala nr. 24 să existe măcar în anul școlar viitor o altă soluție decât ora de sport într-o săliță de 60 mp.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4103 secunde