Pe 23 martie, la Constanța

Sindicaliștii din învățământ organizează marș de protest

1719
Sindicaliștii din învățământ organizează marș de protest - ddff211bab997e0dc169cf80a93f29e0.jpg

Articole recomandate

Ieri, la sediul Sindicatului Liber al Salariaților din Învățământul Preuniversitar constănțean s-a desfășurat ședința colegiului liderilor, ocazie cu care s-a stabilit calendarul protestelor la care va lua parte personalul din educație.
Prima acțiune, conform celor declarate de Ion Popescu, vicepreședintele SLSIP, este programată pe 23 martie, între orele 12-14, și va fi un marș de protest cu plecare din fața Inspectoratului Școlar Județean Constanța și punct terminus Prefectura Constanța, unde va avea loc un miting. Pe 20 aprilie, o delegație constănțeană se va deplasa la București, unde va picheta Guvernul României, iar pe 25 mai este anunțată o grevă de avertisment de două ore, în intervalul orar 11-13. Și dacă după toate aceste acțiuni rezultatul scontat nu se va materializa, după 7 iunie se va stabili dacă se va mai încheia situația școlară a elevilor.
De asemenea, astăzi, la Iași, peste 1.500 de profesori afiliați FSLI vor organiza, în timpul ședinței de guvern, un marș de protest, la care va participa și Ioana Purcărea, președintele SLSIP Constanța.

"Guvernul Boc continuă să ia măsuri aberante!"
Cu acest titlu, am primit ieri pe adresa redacției un comunicat din partea Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, prin care se respinge în mod ferm "«soluția» ilegală și disperată identificată de Guvernul României și își rezervă dreptul, în paralel cu declanșarea acțiunilor de protest, de a o ataca la Curtea Constituțională, prin Avocatul Poporului". Este vorba de O.U.G. nr. 18/2010, act normativ care prorogă pentru anii 2011, 2012 și 2013 punerea în executare a sentințelor judecătorești pronunțate după data de 01.01.2010, care au ca obiect acordarea unor drepturi bănești. "Această decizie a fost luată ca urmare a miilor de sentințe date de instanțele judecătorești prin care se recunoaște valabilitatea Legii nr. 221/2008", se mai arată în final.

Învățământul "fierbe" la nivel național
Profesorii din județele Tulcea, Alba, Caraș Severin, Ialomița, Sibiu și Brașov vor picheta, pe rând, sediile prefecturilor, până pe 25 martie.
O întâlnire comună a birourilor executive ale celor patru federații sindicale din învățământ va avea loc mâine, pentru stabilirea unui calendar comun al acțiunilor de protest pentru perioada următoare. Reprezentanții FEN anunță că acțiunile de pichetare vor continua până pe data de 25 martie, în conformitate cu calendarul stabilit de CNS "Cartel Alfa".
Sindicatul afiliat FEN din județul Tulcea a pichetat ieri sediul prefecturii, urmând ca mâine acțiunea să fie continuată de colegii din organi-zația Alba. "Vineri vor picheta colegii din Caraș Severin, iar săptămâna viitoare, pe 23 martie, acțiunea va continua în județul Ialomița. Seria de pichete se va încheia pe 25 martie, când vor ieși în stradă colegii din Sibiu și Brașov", a declarat Constantin Ciosu, președinte FEN.
Reprezentanții FEN spun că în județul Buzău este o situație specială, deoarece salariații au decis încetarea activităților la clasă din cauza neachitării până în prezent a salariilor pentru luna februarie.
În județul Călărași va avea loc o pichetare joi, între orele 10.00 și 12.00, dar și o grevă de avertisment, pe 21 martie, între orele 11.00 și 13.00. În Argeș profesorii vor organi-za un pichet vineri, între orele 12.00 și 13.00, și o grevă de avertisment pe 31 martie, între orele 11.00 și 13.00.
Pichete vor organiza și profesorii din județele Dolj (25 martie - între orele 11.00-12.00), Neamț (25 martie - 11.00-12.00), Vrancea (24 martie - 11.00-13.00), Ialomița (23 martie - 10.45-13.45), Bistrița Năsăud (18 martie - 13.30-14.30), Gorj (24 martie - 11.00-13.00). În județul Buzău profesorii vor organiza un miting pe 24 martie, între orele 11.00 și 13.30. Profesorii bucureș-teni vor picheta sediul Ministerului Educației pe 23 martie.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.3142 secunde