Se reia referendumul eșuat de la "Ovidius"

121
Se reia referendumul eșuat de la

Articole de la același autor

Astăzi, începând cu ora 9, sunt așteptați să se prezinte la urnele amenajate, ca de obicei, în cantina de pe b-dul Mamaia, cele 712 persoane cu drept de vot din Universitatea "Ovidius", respectiv cadrele didactice și de cercetare titulare, dar și reprezentanții studenților din senatul universitar și din consiliile facultăților. 


Ei își vor re-exprima opțiunea cu privire la cele două modalități de desemnare a rectorului prevăzute de Legea educației, și anume pe bază de concurs public sau prin votul universal, direct și secret, urmând ca, indiferent de rezultat, să se decidă.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.3234 secunde