Sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel în Arhiepiscopia Tomisului
210
Articole de la același autor
Pe 29 iunie, Biserica Ortodoxă îi cinstește pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel.
Cu acest prilej, ieri seară, ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a oficiat slujba Vecerniei la biserica "Sfinții Apostoli Petru și Pavel" din Medgidia, în timpul căreia, la Vohod (rostirea rugăciunii "Lumină lină"), s-a plecat în procesiune cu moaștele Sfinților Nectarie, Gheorghe, Constantin cel Mare și ale Sfintei Mucenițe Marina pe următorul traseu: biserica "Sfinții Apostoli Petru și Pavel", biserica "Sfânta Cuvioasă Parascheva", biserica "Adormirea Maicii Domnului și Sfântul Haralambie", Primăria Medgidia, Piațeta "Decebal" - biserica "Sfinții Apostoli Petru și Pavel".
Joi, 29 iunie, în ziua hramului Catedralei arhiepiscopale "Sfinții Apostoli Petru și Pavel" din Constanța, începând cu ora 6:00, ÎPS Teodosie, împreună cu preoți și diaconi, va oficia Taina Sfântului Maslu, urmată de o scurtă procesiune cu moaștele Sfinților Pantelimon, Epictet și Astion, iar de la ora 8:30, ierarhul Tomisului va săvârși Sfânta Liturghie în altarul de vară.
Totodată, joi, de la ora 18:00, în piațeta Decebal din municipiul Medgidia, Corala "Armonia" a Arhiepiscopiei Tomisului, acompaniată de către Orchestra folclorică "Muzica Divertis", va susține un Concert extraordinar de folclor în interpretare coral-instrumentală.
v v v
Sfinții Apostoli Petru și Pavel sunt și ocrotitorii celor din penitenciare. Astfel, vineri, 30 iunie, începând cu ora 8:30, ÎPS Teodosie va oficia Sfânta Liturghie la capela "Sfântul Ierarh Nicolae și Sfinții Apostoli Petru și Pavel" a Penitenciarului Poarta Albă.
Vineri, de la ora 20.00, în fața Casei de Cultură din Mangalia, Corala "Armonia" a Arhiepiscopiei Tomisului, acompaniată de către Orchestra folclorică "Muzica Divertis" va susține Concertul extraordinar de folclor în interpretare coral-instrumentală.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Sâmbătă, 24 Iunie 2017
Marţi, 13 Iunie 2017
Marţi, 27 Iunie 2017
Sâmbătă, 24 Iunie 2017
Sâmbătă, 27 Mai 2017
Joi, 25 Mai 2017
Joi, 29 Iunie 2017
Miercuri, 21 Iunie 2017
Marţi, 20 Iunie 2017