Respect, maestre Radu Beligan!

679
3

Articole de la același autor

Începând de vineri, 7 februarie 2014, numele maestrului Radu Beligan aureolează Universitatea "Ovidius" din Constanța, solemnitatea la care am asistat, vineri, în Sala Senatului, umbrind, pentru aproximativ o oră, orice alte necazuri cu care s-a confruntat Cetatea academică tomitană. 


Parcă în ciuda celor nouă decenii și jumătate de viață, maestrul Radu Beligan se încăpățânează să demonstreze că viața trebuie trăită la intensitate maximă până la ultima picătură. 
După ce, joi, 6 februarie, a urcat din nou pe scena Casei de Cultură din Constanța, pentru a interpreta, cu o luciditate aproape neverosimilă pentru cei 95 de ani ai săi, rolul politicianului George Popa din comedia "Lecția de violoncel", vineri, cel mai longeviv actor din lume, consemnat în Guinness World Records, a primit distincția de Doctor Honoris Causa al Universității "Ovidius". 
În cuvântul său introductiv, prof. univ. dr. Petru Bordei, președintele Senatului ovidian, a ținut să precizeze, cu vădită mândrie, că maestrul este moldovean de-al său, cu care s-a cunoscut personal în anul 1970, la aniversarea a 75 de ani de la inaugurarea Liceului "Costache Negruzzi" din Iași. 
Foarte emoționat să vorbească despre o personalitate uriașă cum este Radu Beligan, universitarul constănțean a jalonat câteva dintre recordurile incontestabile ale carierei celui declarat de confrați "monument național" sau "supraom". Printre multe altele, în cei 75 de ani petrecuți ca actor, a jucat în peste 80 de roluri în teatru și peste 30 de roluri în filme, debutul său fiind consemnat în "Crimă și pedeapsă", de Dostoievski. 
"Dar cine nu-l cunoaște pe ilustrul reprezentant al teatrului românesc, cel mai longeviv nu numai actor, ci director al Teatrului Național, părintele Teatrului de comedie. Recunoaște că a avut destule tentații de a se stabili în afara țării, dar declară, fără fals patriotism, că România este viața lui", am reținut din frumosul discurs al universitarului constănțean, presărat cu citate ale maestrului precum "Viața este o călătorie scurtă și de aceea să profităm și să călătorim la clasa I". 


Un Laudatio cât o viață remarcabilă 
La fel de emoționant a fost și Laudatio prezentat de conf. univ. dr. Daniela Hanțiu, decanul Facultății de Arte, care s-a recunoscut la fel de pusă în dificultate de personalitatea uriașă, covârșitoare a maestrului Radu Beligan: "Prezentările de dicționar îi recunosc eleganța naturală a atitudinii scenice, predispozițiile interpretative lirice și dramatice, magnetismul creativ în conturarea figurilor de singulară valoare artistică. În arsenalul existențial al marelui actor, se mai găsesc și alte puncte convingătoare. Sunt recunoașterile oficiale pentru înalta dăruire a omului de scenă, a pasiunii și voluptății pentru meserie, pentru perfecțiunea artistică". 
La finalul impresionantei ceremonii, maestrul Radu Beligan a susținut un scurt discurs de mulțumire, la fel de frumos ca întreaga-i carieră: "A îmbătrâni este contrariul a ceea ce se crede în mod curent. În tinerețe, ești împovărat de greutatea tradiției și a adevărurilor cu care ai fost îndoctrinat. Tânăr fiind, crezi în ideile răspândite, în cele care aleargă pe toate drumurile, ești gata să aderi la tot și la toate. Cari în spinarea ta greutatea familiei, a tradiției, a grupului din care faci parte, a societății. În ceea ce mă privește, am trăit înaintarea în vârstă ca pe o detașare de la toate aceste poveri. A îmbătrâni înseamnă a arunca peste bord toate ideile preconcepute. Înseamnă a deveni mai ușor, mai liber. Într-un anumit sens, ești mai bătrân atunci când ești tânăr și mai tânăr atunci când ești bătrân. Viața se scurge ca o permanentă și progresivă delestare de prejudecăți și constrângeri. Avea dreptate Picasso când spunea că îți trebuie foarte mult timp ca să devii tânăr. Și mai e ceva. Singurul lucru care ne îngăduie să privim cu dezgust lumea în care trăim este frumusețea pe care anumiți oameni o recreează, din timp în timp, pornind de la haos: tablourile pe care le pictează, muzica pe care o compun, cărțile pe care le scriu și viața pe care o trăiesc. Dintre toate operele, cea mai frumoasă este o viață bine trăită. Aș zice chiar că este opera de artă prin excelență. 
Vă mulțumesc pentru titlul pe care mi l-ați acordat astăzi și vă doresc tuturor o viață lungă și frumoasă ca a mea!".
Respect, maestre! 


Comentează știrea

Ina
8 februarie 2014
Bravoooo!!!

Felicitări Facultății de Arte și Universității "Ovidius" pentru organizarea acestui măreț și emoționant eveniment!!! Un regal!!!

coleg
8 februarie 2014
multumim!

"Multumim" ca nu ne-ati invitat la acest moment deosebit ! Studenti si profesori din Ovidius!

alt coleg
22 februarie 2014
naivitate

Dragi colegi, nu aveti de ce sa multumiti. Acest "moment deosebit" a fost conceput si organizat de dna hantiu pentru ea insasi, pentru activitatea ei si pentru punctele de la viitorul dosar de prof. Este jenant, dar realitatea este ca Radu Beligan a fost "putin folosit" in acest scop....Pacat!

Răspuns la: multumim!
Adăugat de : coleg, 8 februarie 2014
"Multumim" ca nu ne-ati invitat la acest moment deosebit ! Studenti si profesori din Ovidius!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6815 secunde