Prof. Popa Bran: "Condamn umilința la care sunt supuse cadrele didactice!"

2196
10
Prof. Popa Bran:

Articole de la același autor

Au fost și vor rămâne în memoria afectivă a multor generații dascăli care s-au dedicat până la identificare cu instituțiile la catedrele cărora au slujit decenii de-a rândul. Un astfel de dascăl este și prof. Popa Bran, de numele căruia se leagă indisolubil existența Colegiului Național "Mihai Eminescu" din Constanța. 
Absolvent al Facultății de Istorie a Universității București, promoția 1957, inițial, a lucrat ca cercetător științific stagiar la Institutul 
de Arheologie al Academiei Române, apoi tot ca cercetător principal la Muzeul de Istorie din Constanța, pe care l-a părăsit pentru a ajunge la catedră în anul 1960. 


- V-ați câștigat un respect deosebit prin seriozitatea și rigoarea la catedră. 
- Eu mi-am făcut studiile la Câmpulung Muscel, unde am avut norocul unor profesori de o deosebită valoare, în frunte cu August Z.N. Pop, renumit eminescolog, și apoi, în facultate, academicienii Emil Condurache, Andrei Pippidi, Andrei Oțetea, care ne-au asigurat o pregătire științifică deosebită, pe care am dublat-o printr-un studiu permanent. Ca toți colegii mei, de la profesori am preluat seriozitatea în activitate, dorința de acumulare a cât mai multor cunoștințe, preocuparea pentru formarea unui comportament civic, apoi folosirea cunoștințelor și pregătirii profesionale în favoarea celor care mi-au fost încredințați. Și poate peste ani, măcar în gând, vor adresa un "Mulțumesc, domnule profesor, pentru ceea ce ați făcut!". Mai mult sau mai puțin. 


- Credeți că actualele generații de profesori mai au vreo șansă în a-și impune respectul la clasă? 
- O întrebare care necesită interpretări și explicații. Un adevăr care mâhnește este acela că învățământul românesc contem-poran trece printr-un declin, atât pe plan profesional, demonstrat de slabele rezultatele la testările naționale, dar și pe plan moral, comportamental. Am 43 de ani de activitate în învățământ și nu am întâlnit asemenea manifestări în rândurile tinerilor care să facă obiectul unor discuții în cadrul colectivelor școlare, în presă, în rândurile opiniei publice. Oare ce determină asemenea comportamente, asemenea rezultate? Au o capacitate intelectuală inferioară generațiile de astăzi? Nu, ba din contră, generațiile de astăzi vin cu un bagaj de cunoștințe net superior celor anterioare, având în vedere deschiderea informațională. Una dintre cauze o reprezintă corpul profesoral. Datorită salarizării necorespunzătoare în învățământ, posturile didactice n-au mai constituit o atracție pentru absolvenții facultăților de valoare și s-au îndreptat spre învățământ o serie de absolvenți fără vocație, interesați să-și asigure un loc de muncă, transformând activitatea didactică într-o rutină. 


- Sunteți de acord că elevii se bucură de prea multă libertate?
- Cred că, după 1990, munca educativă în rândul elevilor a scăzut ca efort, ca intensitate. Iar elevii au înțeles în mod eronat libertățile pe care le-au dobândit. Plecând chiar de la uniforma școlară, care era un element distinctiv. Nu se acționează suficient de mult pentru cultivarea interesului elevului pentru studiu, iar aceștia se bazează într-o mare măsură pe informațiile pe care le obțin pe internet. Având în vedere situația actuală a învățământului, trebuie reconsiderate principiile pe baza cărora funcționează. Și anume abandonarea numirii în posturi de conducere pe criterii politice, ci în exclusivitate pe criterii de valoare. Cred că trebuie îmbunătățită și salarizarea, pentru a deveni atractiv domeniul. Tocmai din această cauză se petrec și acte de corupție în învățământ, care aruncă o pată neagră asupra acestui important sector al vieții sociale. Pe de altă parte, în rândul cadrelor didactice există concepția total dăunătoare: "Cu atât mă plătește, activitatea aceasta o desfășor!". Or, generațiile trecute niciodată n-au pus această problemă. Înainte, un absolvent de facultate se impunea ca profesor, iar la un an-doi începea să se vorbească despre el în școală. 


- Mai credeți în revigorarea învățământului românesc? 
- De felul meu sunt optimist. În primul rând, trebuie să fie numiți miniștri ai învățământului oameni de mare valoare, nu pe criterii politice, ajungând să adopte măsuri contradictorii. Să se schimbe sistemul de salarizare. Și mai cred că nu se lucrează suficient cu familia elevilor. Există o mare diferență între părinții din perioada anterioară și părinții de acum. Săptămânal se interesau de evoluția copilului lor, astăzi dacă i-au dat la școală au scăpat de-o grijă. Mă gândesc că o altă măsură benefică ar fi ca după terminarea învățământului obligatoriu de 10 ani să se perceapă taxe școlare modice. Eu am prins acest sistem, dar cu precizarea că statul acorda burse școlare elevilor merituoși. Poate în felul acesta sporește interesul pentru studiu, iar exigența cadrului didactic revine la cote normale. Nu ca acum, când unii sunt extrem de îngăduitori, alții relativ îngăduitori și alții exagerați. 
Ceea ce este de condamnat în momentul de față este umilința la care sunt supuse cadrele didactice. Eu nu aș fi putut să mai stau în învățământ, la actualele condiții. O exista un caz, două-trei, dar nu toți profesorii sunt niște șnapani și mitomani. În opinia mea, lipsa de autoritate la clasă pleacă și din faptul că profesorii își meditează propriii elevi. 
În final, mai vreau să precizez o cauză a degringoladei din învățământ: manualele școlare alternative, apărute din dorința unora de a-și asigura o sursă de venit suplimentară și de a arăta altora că-s mai deștepți. Manualele trebuie puse la dispoziția cadrelor didactice cu un an înainte de a intra în funcțiune, pentru a avea posibilitatea să le studieze pe îndelete, să facă observațiile necesare și să fie îmbunătățite aceste manuale. 


Comentează știrea

noni
3 februarie 2014
nu e umilinta

E batjocura, nu umilinta. Este modul in care si-au dorit leprele sa trateze o parte din patura sociala cu abilitati intelectuale. Pe cei prosti ii manevreaza oricum, pe cei cititi ii distrugi financiar si ii supui. Daca luam individual pe cei care fac aceste presiuni, constatam ca sunt toti fostii corigenti si repetenti care au reusit acum sa gaseasca parghii prin care sa se razbune. Multumim celei mai nenorocite parti a societii, politicienii. Indiferent de partid, sunt o apa si un pamant. In fata ta se cearta si pe la spate te injunghie impreuna.

RICA VENTURIANO
3 februarie 2014
EXIGENTA

NICI PROFESORII NU SUNT EXTRAORDINARI....EI SUNT CEI CARE TREBUIE SA FACA PRIMUL PAS....CEDEAZA PREA USOR IN FATA PARINTILOR CU BANI SI IN FATA CONDUCERII SCOLII...CAND MAI FAC CATE O GREVA PE PRIMUL LOC SE AFLA SALARIUL NICIDECUM DORINTA DE A FI RESPECTATI....

Marius Dinu
3 februarie 2014
Atentie

Stimata autoare a articolului,distinsul domn profesor pe care l-ati intervievat se numeste Romulus Popa Bran... Popa Bran este numele de familie...

Veronica Micle
3 februarie 2014
ZBIRU

Pe vremea cand era mare si tare inchidea portile gigantice de la liceu sa nu chiuleasca..Oare isi mai aminteste de ce a primit un coscjiug acasa?

Răspuns la: Atentie
Adăugat de : Marius Dinu, 3 februarie 2014
Stimata autoare a articolului,distinsul domn profesor pe care l-ati intervievat se numeste Romulus Popa Bran... Popa Bran este numele de familie...
Un cunoscator
3 februarie 2014
probabil este tulburat..

Acest individ nu prea se incadreaza la capitolul dascal. Stiu de la diferite rude care l-au avut profesor ca isi batea joc de elevi prin notele acordate.

OBSERVATOR1
3 februarie 2014
sanatate domnule profesor!

@un cunoscator: Pentru ca nu-l cunosti pe dl Profesor, ar fi fost bine sa nu comentezi. Profesorul Romulus Popa Bran, este un model pentru invatamantul romanesc; serios, foarte bine pregatit, moral, adeptul invatamantului de calitate, foarte bun pedagog. Pentru aceia care nu aveau "cei 7 ani de acasa" sau nu le placea cartea,...poate era 'incomod'.

Răspuns la: probabil este tulburat..
Adăugat de : Un cunoscator, 3 februarie 2014
Acest individ nu prea se incadreaza la capitolul dascal. Stiu de la diferite rude care l-au avut profesor ca isi batea joc de elevi prin notele...
Romica
7 februarie 2014
Ce rușine!

Pentru nr. 4 (Veronica Micle). Mai mare rușinea duduie analfabetă, să-ți permiți dumneata, comentarii la adresa unui dascăl apreciat de zeci de generații de elevi. care au avut ce învăța de la dumnealui. Ca să vă formați o părere despre performanțele viețuitoarei de mai sus, observați cum scrie "coscjiug"! Toantă, ce mai...

Traian G.
27 noiembrie 2014
...

Probabli ca dvs. ati auzit de la altii diverse versiuni, dar fiecare isi prezinta propria versiune asa cum il avantajeaza si nu neaparat in sens real. Eu l-am cunoscut pe dl.Romulus Popa Bran atit ca profesor cit si ca director. Ca profesor, modul in care preda materia era putin mai elaborat in comparatie cu alte materii predate de altii profesori, in sensul ca tinea la acuratetea informatiei si incerca sa nu denatureze realitatea istorica. De multe ori intra in contradictie cu manual si venea cu argumente stiintifice (asta facea undeva prin 1996, in conditiile in care atunci inca era mai restrictiv modul de a "profesa" in invatamint. La notare pot sublinia aceeasi exigenta, dar asta nu inseamna ca dupa criteriile dinsului nedreptatea pe cineva, cel mult poate pe cei care nu doreau sa invete si sa treaca fara sa stie aproape nimic.Cine invata nu cred sa fi fost nemultumit. Pt. dvs. ca recomandare, inainte de a afirma ceva despre cineva poate ar fi mai indicat ca inainte sa cunoasteti si persoana si sa nu vorbiti doar din auzite ... din auzite comentariul este practic echivalentul lui "birfa".

Răspuns la: probabil este tulburat..
Adăugat de : Un cunoscator, 3 februarie 2014
Acest individ nu prea se incadreaza la capitolul dascal. Stiu de la diferite rude care l-au avut profesor ca isi batea joc de elevi prin notele...
Traian G.
27 noiembrie 2014
...

Trebuie sa fii chiar nesimtit doar ca sa poti concepe trimiterea de lucruri morbide unui om in viata. Sa pui in practica inseamna cel putin rautate inimaginabila, iar in definitia persoanei respective lipseste caracteristica de om. Imi cer scuze pt. cititori daca persoana respectiva sufera de o anumita debilitate mintala, atunci pacat ca organele abilitate nu si-au facut din timp datoria.

Răspuns la: ZBIRU
Adăugat de : Veronica Micle, 3 februarie 2014
Pe vremea cand era mare si tare inchidea portile gigantice de la liceu sa nu chiuleasca..Oare isi mai aminteste de ce a primit un coscjiug acasa?
Traian G.
27 noiembrie 2014
...

Ca director, in perioada in care am fost elev pot spune ca dinsul era un om integru ... cum presupun ca este si acuma.Nu cred ca a nedreptatit pe cineva din calitatea dinsului de director ... cel putin la mine nu a fost cazul. Ca persona pot preciza un amanunt interesant si referitor la "basilica" aflata pe terenul exterior de sport al liceului.Eram elev de serviciu si dinsul ma roaga sa binevoiesc sa-l ajut sa schimbe un bec.Vad ca dinsul se indreapta afara si nestiind ce sa zic il urmez pina undeva pe terenul de sport, unde scoate o cheie si imi deschide trapa de la bazilica, In interior intuneric, abia se zarea de unde trebuie schimbat becul.Ulterior imi spune ca acolo este un monument istoric ... ne-a tinut chiar si o mica prelegere atunci.Acuma nu stiu cum sa zic, dar atunci a fost o surpriza pt. mine sa aflu ce poate gazduii un liceu ( in conditiile in care de aproape 4 ani eram elev si habar nu aveam de el ... nu trebuie sa precizez citi dintre elevi din acel moment stiau de monument)

Articole pe aceeași temă

Luni, 23 Decembrie 2013
Stire din Fun : Lecția primită de profesor
Pagina a fost generata in 0.3153 secunde