Procesiune pe străzile Constanței

751

Articole recomandate

Sâmbătă, 8 aprilie, începând cu ora 16, IPS Teodosie va oficia slujba Vecerniei la Catedrala arhiepis-copală "Sfinții Apostoli Petru și Pavel" din Constanța, apoi, de la ora 16.45 va conduce procesiunea cu stâlpări pe următorul traseu: Catedrala arhiepiscopală, Faleză Cazino, Comandamentul Marinei Militare (Portul Tomis), Piața Ovidiu, str. Arhiepiscopiei, Catedrala arhiepiscopală.


Duminica Floriilor sau a Stâlpărilor (ramură de salcie verde și înflorită, care se împarte credincioșilor ortodocși, la biserică, în Duminica Florilor) marchează intrarea Mântuitorului în Ierusalim. 


IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va săvârși Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală "Sfinții Apostoli Petru și Pavel" din Constanța, începând cu ora 8.30. Totodată, va aniversa împlinirea a 16 ani de la întronizarea în scaunul arhiepiscopal al Tomisului.
Prima mențiune referitoare la sărbătoarea Floriilor datează din jurul secolului al IV-lea. În trecut, sărbătoarea Floriilor mai purta numele de "Duminica Aspiranților" sau "a Candidaților la Botez", având în vedere că în aceasta zi toți cei care nu primiseră încă botezul mergeau la episcop pentru a-i încreștina, iar regii și împărații acordau grațieri condamnaților, de aceea Duminica Floriilor a mai fost cunoscută în trecut și drept "Duminica grațierilor".


Biserica Ortodoxă a rânduit în această zi să fie împărțite credincioșilor ramuri de salcie binecuvântate. Crenguțele de salcie amintesc de faptul că Iisus Hristos a fost primit de către oameni, în Ierusalim, cu ramuri verzi. Totodată, acestea mai simbolizează și renașterea naturii sau biruința vieții asupra morții.


În această zi, datorită bucuriei întâmpinării lui Hristos, Biserica a rânduit dezlegare la pește.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.295 secunde