Premieră la Constanța. Baby-zoo la Microrezervația de la Delfinariu

725
1
Premieră la Constanța. Baby-zoo  la Microrezervația de la Delfinariu - fotofondbabyzoo-1495811604.jpg

Articole recomandate

Copiii care vor vizita în perioada următoare Microrezervația de la Delfinariul Constanța vor avea o surpriză plăcută. Pe lângă animalele deja veterane ale locului, vor fi aduse și animale domestice, pe care le găseau părinții lor în ograda de la țară.

Proiectul, intitulat Baby zoo, este o idee mai veche a directorului Complexului Muzeal de Științe ale Naturii, dr. Adrian Bîlbă. Investiția a fost realizată cu sprijinul Consiliului Județean Constanța, în cadrul vechiului pavilion de echitație al Microrezervației. Minigrădina zoologică este special amenajată pentru ca micuții să poată interacționa cu animalele. Este vorba de mai multe țarcuri în aer liber, dar și de un spațiu acoperit, de aproximativ 150 de metri, care va funcționa inclusiv iarna. "Această construcție este o grădină zoologică pentru copii, unde aceștia să interacționeze cu animalele nepericuloase, domestice. Activitățile vor avea mai ales caracter educativ și informativ. Copiii vor avea ocazia să învețe igiena față de animale, comportamentul față de ele și, nu în ultimul rând, dragostea și respectul față de biodiversitate și față de animale în general", explică directorul Delfinariului Constanța, dr. Adrian Bîlbă.

Cercetașii marini, gazde ale minigrădinei zoologice

Și pentru ca micuții să aibă parte de cele mai bune informații, acestea le vor fi oferite tot de către copii, voluntari la Cercetașii Marini, organizație cu care Complexul Muzeal a încheiat un parteneriat. "Baby zoo va fi o atracție suplimentară pentru copii și un loc în care să se educe și să se învețe cum să se respecte natura. Pentru că dezideratul cercetașilor este să creeze o lume mai bună, prietenia față de animale și apropierea față de natură este cel mai important lucru în educația pe care noi o oferim cercetașilor", precizează Eva Irina Lițcanu, președintele Asociației Cercetașii Marini, ce face parte din grupul mai mare al Cercetașilor României.

Minigrădina zoologică va fi inau-gurată chiar de Ziua Copilului, pe 1 Iunie.

Comentează știrea

nelu
28 mai 2017
la subiect

Felicitari. O idee foarte buna.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.3709 secunde