Peste 2.000 de locuri rămase neocupate la Universitatea "Ovidius"

1213
Peste 2.000 de locuri rămase neocupate la Universitatea

Articole de la același autor

Universitatea "Ovidius" se pregătește pentru cea de-a doua sesiune de admitere, ce va avea loc în luna septembrie. Per total, instituția de învățământ constănțeană scoate la concurs 163 locuri la forma de învățământ fără taxă și 1.951 la cu taxă. Acest lucru înseamnă că în urma primei sesiuni de admitere, din cele 4.690 locuri vacante, au fost ocupate doar 2.576, diferența de 2.114 urmând a fi ocupate în cadrul sesiunii de luna viitoare. Aceasta va debuta în data de 4 septembrie, când vor începe înscrierile pentru toate domeniile de studiu. Data limită de finalizare a înmatriculărilor este 15 septembrie.

La Facultatea de Litere, cele mai multe locuri rămase neocupate sunt la specializarea Limba română - O limbă și literatură modernă (67). La Teologie, candidații mai au la dispoziție 11 locuri la forma de învățământ fără taxă, la specializarea Teologie ortodoxă didactică și 25 la Muzică religioasă.

La Istorie, în schimb, au fost ocupate toate locurile, la ambele forme de învățământ, pentru sesiunea de toamnă rămânând doar câte un loc la Relații internaționale și studii europene și două la fără taxă, la Științe politice și unul la cu taxă.

La Facultatea de Drept și Științe Administrative au fost epuizate toate locurile la fără taxă, cu excepția unuia singur, la Poliție locală. Aici, în schimb, tinerii pot concura pentru cele 178 locuri cu taxă, repartizate pe toate specializările. La Facultatea de Științe ale Naturii și Științe Agricole, au mai rămas un loc bugetat la Biologie și 4 la Horticultură. În rest, pe viitorii studenți îi așteaptă alte 252 locuri la forma de învățământ cu taxă.

Și Facultatea de Educație Fizică și Sport și-a epuizat aproape toate locurile bugetate, cu excepția unuia singur. Ca urmare, cei cărora le place sportul, pot opta, însă, pentru celelalte 91 locuri nebugetate.

Facultatea de Științe Aplicate și Inginerie mai are 10 locuri bugetate la Chimie, 11 la Chimie alimentară și tehnologii biochimice, 7 la Fizică tehnologică și 74 la forma de învățământ cu taxă. Facultatea de Matematică și Informatică nu mai are absolut nici un loc liber la fără taxă, ci doar 168 la cu taxă. La Facultatea de Științe Economice, oferta pentru toamnă, este extrem de generoasă: 375 locuri cu taxă și un loc bugetat, la specializarea Economia firmei.

La Medicină, însă, au fost ocupate din prima sesiune de admitere toate locurile, rămânând vacante numai 22 pentru studenții străini. Aceeași situație o întâlnim și la Medicină Dentară, aici nemaiexistând niciun loc liber, nici măcar la cu taxă. La Farmacie, mai sunt valabile, însă, 38 locuri la cu taxă pentru luna septembrie. Facultatea de Inginerie Mecanică, Industrială și Maritimă pune la dispoziția tinerilor 20 locuri bugetate și alte 308 la cu taxă. Facultatea de Construcții mai are 42 locuri la fără taxă și 29 la cu taxă. Cei care vor să devină studenți la Facultatea de Arte, aici mai sunt vacante 8 locuri bugetate și 15 la cu taxă. Ultima facultate a Universității "Ovidius", cea de Psihologie și Științele Educației vine cu o ofertă de 26 de locuri cu taxă pentru sesiunea din septembrie.

Absolvenții de liceu trebuie să știe că dosarele cu acte se vor depune la centrele de înscriere/admitere de la sediile facultăților la care doresc să candideze. Programul este de luni până vineri, între orele 9.00 - 17.00, iar sâmbătă și duminică, între orele 9.00 - 12.00. La facultățile la care înscrierea se face online, ei se pot înscrie de la orice calculator care are acces la rețeaua Internet. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5483 secunde