Mirciștii nu iartă nicio competiție. Noi premii, alte motive de apreciere

516

Articole de la același autor

Pentru corpul profesoral al Colegiului Na-țional "Mircea cel Bătrân" nu mai este o noutate faptul că elevii lor se întorc încununați de lauri de la competițiile la care participă, cum nici pentru noi, mass-media, nu poate trece săptămâna fără să le consemnăm isprăvile.

Iar de la Salonul Național de Inventică și Creație Științifică pentru Tineret desfășurat, din cadrul Târgului Internațional "Gaudeamus - Carte de învățătură", nu este prima dată când se întorc cu premii, ca de altfel nici de la Concursul Național de Chimie "C.D. Nenițescu", organizat de Facultatea de Chimie aplicată și știința materialelor din București.

"Majoritatea celor care ajung la ase-menea performanțe sunt mânați de o mare ambiție", declara prof. Doina Bălașa, adăugând, cu mândrie, că "pa-siunea este diferența care îi face să ajungă măreți și sunt oameni de care vom mai auzi cu certitudine". Prof. Bălașa împreună cu prof. Monica Dumitru i-au antrenat pe cei doi premianți la chimie, Paul Haidu Gerea (clasa a XII-a), medaliat la secțiunea de chimie-fizică, și Dan Mircea Neagoe (clasa a XI-a), premiul I la secțiunea de chimie organică.

De asemenea, prof. Vasile Nicoară, directorul colegiului, a declarat că i-ar plăcea să aibă un sofism pentru cadoul de Crăciun pe care l-au făcut acești elevi. "Aproape că ne umplu bradul cu strălucitoarele lor medalii și ne fac sărbătorile mai fericite".

"Un adevărat colectiv de viitori cercetători!"

La această a XI-a ediție a salonului, mirciștii au participat cu șapte proiecte, rod al activității lor de-a lungul întregului an, considerate însă reprezentative. Premiul I pentru sonda atmosferică, o realizare tehnică foarte migăloasă, cu multă electronică, informatică, fizică, chimie, biologie, respectiv două mențiuni pentru proiecte de așezări spațiale umane în cosmos, sunt lucrările care au cules aprecieri unanime din partea oamenilor de știință.

"Concursul a fost foarte dificil, dens și stresant pentru elevi, deoarece au trebuit să prezinte publicului, timp de nouă ore în fiecare zi, deci au fost zile grele, mai ales că intră și în perioadă de teze. Chiar i-am surprins pregătindu-se, pe ici-pe acolo, sau rezolvau diverse probleme, în cooperare, pentru că deși sunt în clase diferite acum se cunosc bine între ei și și-au creat un adevărat colectiv de viitori cercetători. Ceea ce și este un obiectiv al Centrului de cercetări al elevilor să realizeze punți între diferite generații, diferite discipline", declara prof. Ion Băraru, mentorul a multe generații de absolvenți excepționali.

De la același dascăl am aflat că în perioada imediat următoare va fi instalat un seismograf în subsolul instituției și va avea loc o sesiune de pregătire pentru profesori și elevi, colegiul fiind legat într-o rețea națională de seismometre, cu perspectivă internațională.

De asemenea, săptămâna viitoare va începe lucrul la un robot foarte complex ce urmează a fi prezentat la un concurs național și internațional foarte dificil.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4691 secunde