Minunile Sfântului Ilie, aducătorul de ploi

106

Articole recomandate

De sărbătoarea Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, sâmbătă, 20 iulie, de la ora 8.45, IPS Teodosie va săvârși Sfânta Liturghie la biserica "Sfântul Ilie" din Constanța (str. Viile Noi nr. 38).
La ora 19.30 va oficia slujba de sfințire mică a bisericii "Sfântul Ilie" din Techirghiol, urmată de Taina Sfântului Maslu. 
Credincioșii se vor putea închina moaștelor Sfântului Luca al Crimeii, aduse de la biserica "Sfinții Constantin și Elena" a Institutului C.I. Parhon din București; sfintele moaște vor rămâne la biserică până pe 21 iulie.
Originar din cetatea Tesva, fiu al unui preot evreu, Sfântul Ilie este cunoscut datorită minunii legate de lipsa ploii. Cu 800 de ani înainte de Hristos, în Israel trăia regele Ahab, care se închina zeilor. Izabela, soția sa, l-a adus în Israel pe Baal, zeul căruia i se închinau cananeeni. Ilie l-a avertizat pe Ahab de idolatria în care căzuse poporul și, văzând împietrirea regelui, i-a dat sentința: "în acești ani nu va mai fi nici rouă, nici ploaie". Între timp, Sfântul Ilie a stat la pârâul Cherit, unde a fost hrănit de corbi, apoi în casa unei văduve din Sarepta, unde a înmulțit făina,  uleiul și l-a înviat pe fiul gazdei. După trei ani a mers la regele Ahab și l-a îndemnat să-i adune pe preoții idolilor Baal și Astertei pe muntele Carmel. Aici, Ilie a dovedit poporului neputința zeilor și atotputernicia lui Dumnezeu. Preoții lui Baal nu au putut aduce jertfă idolului lor, pe când la rugăciunea lui Ilie, Dumnezeu a pogorât foc din cer și a fost mistuit jertfelnicul. La porunca lui Ilie preoții lui Baal au fost uciși și a plouat.
Dumnezeu i se descoperă lui Ilie pe muntele Horeb, "într-o adiere de vânt lin", precedată de manifestări ale puterii dumnezeiești: vârtej nimicitor, cutremur, foc. Înainte de sfârșitul misiunii sale profetice, Sfântul Ilie l-a lăsat urmaș pe Elisei și s-a înălțat la cer într-un "car cu cai de foc". 
În Noul Testament, Sfântul Ilie este prezent la Schimbarea la Față a Mântuitorului. Sfântul Ilie va veni la sfârșitul veacurilor, va propovădui credința și va fi ucis de către Antihrist.
Duminică, 21 iulie, de la ora 7.30, IPS Teodosie va săvârși Sfânta Liturghie la mănăstirea "Sfântul Ilie" din Histria. Sâmbătă vor fi aduse spre închinare, de la Catedrala Arhiepiscopală, moaștele Sfinților Epictet și Astion și ale Sfântului Pantelimon.
Potrivit tradiției, în dimineața zilei de Sfântul Ilie, se culegeau plante de leac, în special busuioc, se puneau la uscat în podurile caselor, sub streșini sau în cămări. Și tot de Sfântul Ilie, erau adunate plantele întrebuințate la vrăji și farmece.
Femeile duceau în această zi busuioc la biserică, pentru a fi sfințit după care, întoarse acasă, îl puneau pe foc, iar cenușa rezultată o foloseau în scopuri terapeutice, atunci când copiii lor făceau bube în gură.
Tot tradiția spune că nu era voie să se consume mere până la 20 iulie și nici nu era voie ca aceste fructe să se bată unul de altul, pentru a nu cădea grindina, obiceiul acesta fiind păstrat și astăzi. Tot în 20 iulie, merele, considerate fructele Sfântului Ilie, sunt duse la biserică pentru a fi sfințite, crezându-se că numai în acest mod ele vor deveni mere de aur pe lumea cealaltă.
Bisericile sunt pline, în această zi, cu bucate pentru pomenirea morților (Moșii de Sfântul Ilie), iar la casele gospodarilor se organizează praznice mari.
Se credea și se mai crede și astăzi că, dacă tună de Sfântul Ilie, toate alunele vor seca, iar fructele din livezi vor avea viermi.
Sărbătoarea proorocului Ilie Tesviteanul este și ziua Aviației Române, acest sfânt fiind considerat, începând din 1913, ocrotitorul și patronul aviatorilor.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.7787 secunde