"Liderii sindicali sunt niște mafioți!"

2261
În urma publicării informațiilor legate de iminenta grevă generală din învățământul românesc, stabilită la nivel central de sindicate și declarată pe perioadă nedeterminată începând cu 31 mai, cititorii au ținut să-și exprime opinia vizavi de încrederea pe care o mai acordă, la ora actuală, liderilor sindicali.
Dezamăgiți profund de modul cum au decurs negocierile anterioare și care nu le-au conferit siguranța că solidarizându-se vor mai putea obține ceva, foarte multe cadre didactice constănțene se întrebau, la ultima grevă generală, ce rost mai are acest sacrificiu financiar în primul rând, atâta timp cât au avut numai de pierdut și nimic de câștigat.

Sindicatul, rampă sigură de lansare în politică
Nemulțumirea lor provine și din faptul că nu de puține ori s-au simțit trădați de unii lideri. Spre exemplu, în urmă cu aproximativ doi ani, vehe-mentul șef al sindicaliștilor din învățământ, Cătălin Croitoru, recunoștea că a intrat în politică (mai precis în PDL) pentru că acolo se iau deciziile și chiar era în cursa pentru un fotoliu de ministru al Educației. Care până la urmă a fost ocupat de Ecaterina Andronescu. Săptămâna trecută aflam cum s-a certat cu un coleg în Comisia de învățământ din Camera Deputaților pe un amendament adus proiectului Legii educației, pe motiv că i-ar fi fost "furat".

"Duplicitarii noștri lideri"
"Clica mafioto-securistă care a pus ghearele pe putere după 89 și-a aservit de la bun început sindicatele pe care le-a fragmentat și învrăjbit și pe care le-a blindat cu lichele provenite, în primul rând, din pegra turnătorilor finanțați ai securității. Așa se explică faptul că nu s-a reușit niciodată o grevă cu adevărat generală, iar în învățământ principala grijă a liderilor este să nu intrăm niciodată în grevă toți deodată. Dezbină și câștigă scrie pe steagul oportuniștilor sindicali care ne manevrează cum vor ei și cum le ordonă stăpânii lor suspuși, pentru că toți așteaptă doar Osul cel Mare, aruncându-și semenii în groapa comună a deznădejdii și a umilinței. Un adevărat protest al cadrelor didactice ar trebui să înceapă cu asediul sindicatelor și cu alungarea în patru labe a hienelor oploșite de decenii pe acolo... Să auziți și dumneavoastră cum le zdrăngănesc bijuteriile și cardurile în timp ce se rostogolesc pe ușa din dos! Abia apoi, reorganizați și puternici, să ne răfuim cu ciocoii suzeranității naționale. Așa să ne ajute Dumnezeu! Uitasem. Știți ce s-a câștigat după ultima grevă din educație? O nouă zi de concediu fără plată, așa cum le ordonaseră Stăpânii slugoilor lor din sindicate!", de la Domnu Trandafir. "Punem pariu că nu va face nimeni grevă? Nu suntem uniți, iar liderii sunt niște mafioți", de la emi. "Greva generală este poate singura modalitate de a ne arăta ostilitatea față de politicienii hoți, corupți și incompetenți care au falimentat România, care au adunat averi proprii colosale, iar acum vor ca oamenii simpli și cinstiți ai acestei țări să plătească în locul lor. Noi suntem dispuși să mergem până la capăt, dar ce garanții ne oferă duplicitarii noștri lideri sindicali că nu ne vor abandona, ca de obicei, după câteva zile, transformând și această grevă într-un păgubos concediu fără plată și făcând, ca de obicei, jocul Puterii care și i-a aservit de la bun început. Ne garantează liderii noștri că dacă, din nou, nu vor obține nimic, vor pleca definitiv în bezna din care au venit și ne vor lăsa măcar să ne plângem durerea în liniște? Sau poate ne vor garanta salariile cu propriile lor averi, că și ei au adunat ceva mai mult decât ar putea să justifice. Când vom primi explicații despre ce s-a urmărit și ce s-a obținut cu ultima noastră grevă, din care am ieșit și mai săraci, dar și mai umiliți?", de la Domnu Samurache.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Vineri, 23 Aprilie 2010
Stire din Cultură-Educație : Grevă de catifea la Constanța
Sâmbătă, 17 Aprilie 2010
Stire din Cultură-Educație : "Pe 22 aprilie se închid școlile"
Pagina a fost generata in 1.3261 secunde