Ion Jalea, sculptorul care și-a pierdut o mână

În România există doar două muzee de sculptură. Dintre acestea unul este muzeul Ion Irimescu din Fălticeni, Suceava. Celălalt, se află în Constanța și este Muzeul Ion Jalea. Cel situat vis-a-vis de Catedrală într-o casă cu etaj construită în stil național.
Clădirea, ridicată după Marele Război, era în planuri de câțiva ani, însă în proiectul făcut de arhitectul Victor Ștefănescu casa era cu mult mai mare. De trei ori prefect al Constanței între 1900 și 1912, proprietarul Constantin Pariano era un mare moșier al vremii, care studiase agricultura în Belgia. La moșia sa din Hasancea (Valul lui Traian) veneau studenții să învețe tainele cultivării pământului interesant mai ales aici în Dobrogea care și atunci era aridă, apa nu se găsea decât la 60 - 80 de metri iar vântul verii, sugestiv numit de români "sărăcilă" mătura dinspre sud pământul uscându-l. Constantin Pariano ochise de ceva vreme locul pe care urma să-și ridice casa însă acolo se afla o altă construcție. Pe colțul malului în cel mai înalt punct al falezei, fusese construită, de englezi, casa căpitanului portului. În 1860, sultanul a concesionat englezilor exploatarea portului și construirea unei linii ferate, de la Cernavodă la Constanța, drept urmare, lumea a început a curge în mica Kustendje (în scrierile vremii e trecută ca fiind mai mică decât Mangalia, Medgidia sau Hârșova). "Ingineri englezi, mecanici nemți, zidari italieni, muncitori armeni, greci, tătari, turci, lipoveni, bulgari, ruși, o armată formidabilă de furnici constructive mișuna pretutindeni" scrie Doina Păuleanu în cartea sa "Constanța 1878 -1928. Spectacolul moder-nității târzii". Drept pentru care într-un timp scurt s-au ridicat numeroase clădiri destinate administrației și locuirii. Câteva din cele care au fost construite pentru englezi mai sunt și astăzi în picioare. Așa a fost construită și casa de pe mal cu portul la picioare, pentru căpitanul portului, grecul Nicolache Macri. Acolo se aduna lumea bună a orașului. Încep însă lucrările de sistematizare a străzilor, și, în contextul prelungirii Bulevardului Elisabeta, casa căpitanului portului este dărâmată. Constantin Pariano, cumpără repede locul și angajează un arhitect renumit. Planurile inițiale erau grandioase însă războiul le-a micșorat la actualele dimensiuni. În casa de pe malul mării în stil neo-românesc și-a dus traiul marele moșier Pariano, dându-i încă de atunci clădirii aerul de muzeu cu pasiunea sa de colecționar de artă. Ulterior clădirea a fost naționalizată fiind la un moment dat și consulat englezesc. În 68, când Ion Jalea a făcut Constanței o donație cu o parte a lucrărilor lui, Consiliul Popular Local a hotărât clădirea ce urma să adăpostească lucrările de artă, iar Casa Pariano a devenit Muzeul Ion Jalea.
Ion Jalea s-a născut pe 19 mai 1887 în Casimcea, Tulcea. Era fiu de țăran dar totuși a fost trimis la școală la Constanța unde profesorul de desen Dimitrie Hârlescu i-a descoperit talentul și l-a îndrumat către o carieră în artă. În semn de recunoștință față de acesta și față de urbea în care și-a găsit drumul, în 1968 a donat Constanței o parte din lucrările sale, iar în 1984 familia a donat muzeului restul lucrărilor. 227 de lucrări, din care 119 sunt intrate în patrimoniu.
După ce a absolvit Școala de Arte și Meserii a făcut Artele Frumoase, la București, unde a studiat cu Dimitrie Paciurea și Frederik Storck. În Primul Război Mondial Ion Jalea și-a pierdut o mână, dar a continuat să lucreze, modelând în ghips. În lucrările sale a avut trei teme fundamentale, abordate într-un stil realist, cultul pentru formă ca observare a realității fiind evident din lucrările sale. Cele mitologice, alegorice, care reprezintă eroi și fapte, de exemplu celebra statuie "Hercule doborând centaurul" sau "Icar". Alte teme preferate ale sculptorului sunt cea "țărănească" cu imagini rămase din copilăria lui petrecută la țară, și cea creștină, re-prezentanții acesteia fiind Sfinții Apostoli Petru și Pavel care străjuiesc intrarea în muzeu. Tema istorică este abordată în statuile răspândite prin parcurile din toată România, dar nu numai. "Mircea cel Bătrân" este în Tulcea, "Dragoș Vodă și zimbrul" este la Câm-plulung Moldovenesc, "Decebal" e la Deva, iar celebra lucrare "Arcași odihnindu-se", copiată în bronz, a fost donată de statul român Curții de Justiție din Luxemburg.
În muzeul constănțean există toate lucrările artistului făcute în ghips, metal, piatră sau marmură, și arată darul artistului care, chiar și numai cu o mână a reușit să rămână sculptor.