Învățământul românesc, sufocat de birocrație și norme. Cum rămâne cu elevii?

967
4
Învățământul românesc, sufocat de birocrație și norme. Cum rămâne cu elevii? - andronescu-1409156818.jpg

Articole de la același autor

Soarta învățământului românesc a fost mai degrabă deplânsă decât dezbătută, ieri, la Eforie, de Ecaterina Andronescu, în cadrul unui eveniment de amploare ce a reunit numeroase cadre didactice din întreaga țară. Fost ministru al Educației în mai multe rânduri, Andronescu a recunoscut birocra-tizarea sistemului, care a ajuns "să se ocupe mai mult de hârtii decât de copii". De asemenea, făcând o comparație cu celelalte țări euro-pene, ea a descoperit că unui profesor român îi trebuie cei mai mulți ani pentru a atinge un nivel maxim de salarizare. "Lucrul acesta ar trebui urmat de o consecință pentru că este chiar inacceptabil", a declarat Andronescu. 


Nici în ceea ce privește comparația numărului de ore din țările europene cu cele 176 de zile de școală românească dar care pre-supun un volum de muncă pentru profesori de circa 750 - 1.000 de ore și 1.250 la învățământul liceal tehnologic, lucrurile nu se pot schimba prea curând. "Noi nu putem să coborâm cu numărul de zile de școală pentru că suntem la limita de jos. Cine zice să mai scurtăm anul școlar nu știe ce se întâmplă în alte țări, care au și 200 de zile de școală. Nu prea există nicăieri o vacanță pentru elevi de trei luni", a spus Andronescu. 


Pe de altă parte consideră că trebuie intervenit foarte serios în Legea Învățământului, pentru a se oferi autonomie profesională das-călilor, în așa fel încât aceștia să nu mai fie obligați să întrebe inspectorul de specialitate pentru fiecare pas pe care îl fac. "Autonomia vă dă dreptul să vă adaptați la nivelul din clasa cu care lucrați. Cred că prin autoritățile de la inspectorate și de la nivel național, învățământul nostru este excesiv de autoritar", a declarat fostul ministru. Andronescu a fost primită cu aplauze pentru faptul că nu este de acord ca materia limba română să se numească "limbă și comunicare română". "Trebuie să se numească limba română. Ea este un element de identitate națională. După cum va trebui să ne întoarcem la programa de istorie și să fie Istoria românilor. Nu se poate să ne creștem copiii într-un alt fel de educație. Partea rea pe care o avem noi acum este ponderea foarte mică a științelor - chimie fizică biologie științele naturii. Și nu trebuie să uităm că din zona aceasta pornește creativitatea tehnologică și de aceasta avem nevoie în formarea profesională a viitoarelor generații", a mai spus ea.


Dezbaterile de ieri au avut loc în cadrul celui de-al treilea Congres național al învățătorilor și institutorilor. Congresul a fost organizat de Primăria Eforie, Liceul Teoretic "Carmen Sylva" din Eforie Sud, Inspectoratul școlar Județean Con-stanța și AGIRo și a suscitat in-teresul a peste 250 de participanți.


Comentează știrea

sandu
28 august 2014
banii primeaza

'' ea a descoperit că unui profesor român îi trebuie cei mai mulți ani pentru a atinge un nivel maxim de salarizare''. Dar cati ani ii trebuie unui profesor sa ajunga la nivelul optim de randament in domeniul educatiei nu va intereseaza ? Doar la bani,la investitii si modernizari pe banii parintilor va ganditi.Macar sa nu se fure acei bani.

Adelaida
28 august 2014
plopleank

plopeancko , mai poti, mai poti?/? eu nus tiu de ce tii paru ala strans asa ca babele??? da' de ce razi asa ? ca tanti aia nu e buricu pamantului, iar tu esti flancata de doua nulitati. asa ca n-ai motive de ras si de mandrie

parinre
28 august 2014
sc 1 valul lui traian

daca avem directori ca robe care nu intra la ore ori sa mai invete copii nostri sa nu salute si sa se uite urat la oameni ca directoarea lor

Ana
31 august 2014
ce fel de directori ati vrea?

Noi nu avem directori. Nu avem oameni competenti care sa conduca o scoala. Noi avem politruci, numiti de partide pe principiul "o mana spala pe alta". Asa ca nu va asteptati sa aveti rezultate de la astfel de scoli. Toti astia, numiti de partide, care nu cunosc sau nu recunosc legile si nu le aplica niciodata, sunt de fapt niste indivizi certati cu orice lege, inclusiv cea a bunului simt. Daca nu vor fi numiti directorii dintre cei mai buni profesori, cin dintre cei cu rude la varf, ei isi vor angaja pe altii ca si ei si vor da, in continuare, afara, profesorii competenti si cu rezultate. Astia se n umesc SPAGARI, nu directorii.

Răspuns la: sc 1 valul lui traian
Adăugat de : parinre, 28 august 2014
daca avem directori ca robe care nu intra la ore ori sa mai invete copii nostri sa nu salute si sa se uite urat la oameni ca directoarea lor

Articole din aceeași secțiune

Miercuri, 27 August 2014
Stire din Cultură-Educație : Gheorghe Turda a leșinat pe scenă
Pagina a fost generata in 1.4122 secunde