Începe Evaluarea națională a elevilor de clasa a VIII-a. Cât costă corectarea lucrărilor?

1208
Începe Evaluarea națională a elevilor de clasa a VIII-a. Cât costă corectarea lucrărilor? - profesoricorectori-1340296388.jpg

Ieri, a fost data limită la care cele 31 de centre de comunicare din județul Constanța au transmis Comisiei Județene din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Constanța situația înscrierii absolvenților de clasa a VIII-a la Evaluarea națională. 6.265 de elevi urmează să susțină cele două probe scrise, din care 2.318 provin din municipiul Constanța.

Fiecare cadru didactic va corecta 100 de lucrări
Sâmbătă, 23 iunie, de la ora 10, la Colegiul Național de Arte "Regina Maria" Constanța este programată ședința de instruire a președinților comisiilor din unitățile de învățământ și din centrele zonale de evaluare.
Cele șapte centre de evaluare desemnate și unde vor fi corectate lucrările celor peste 6.000 de elevi constănțeni de-a VIII-a sunt: Colegiul Național Pedagogic "Constantin Brătescu", Colegiul Comercial "Carol I", Colegiul Tehnic "Pontica", Liceul "I.N. Roman", Grup Școlar "C.A. Rosetti", Grup Școlar "Emil Palade" și Liceul Teoretic "Decebal".
Fiecare centru de evaluare are arondate patru-cinci centre de comunicare care au, la rându-le arondate, patru până la opt unități școlare. Cum este cazul Liceului Teoretic "Anghel Saligny" din Cernavodă, la care vor veni elevi din patru unități din Cernavodă, Rasova, Cochirleni, Seimeni și Saligny, sau Liceul Teoretic "Ioan Cotovu" Hârșova, unde vor veni elevi de la două unități din Hârșova, Ciobanu, Ghindărești, Horia, Gârliciu, Saraiu și Topalu, ori Liceul Teoretic Mihail Kogălniceanu.
Cu toate acestea, cele mai multe lucrări de corectat vor exista la Liceul I.N. Roman" din Constanța, unde vor ajunge 964 din cele 6.265 câte ar trebui să existe, teoretic, conform statisticii ISJ Constanța.
Comisiile formate la nivelul fiecărui centru de evaluare au fost calculate de așa manieră încât un profesor va recorecta lucrarea notată de alt cadru didactic. Fiecare va corecta câte 100 de lucrări și va primi câte 4,6 lei. Tot atât vor primi profesorii care vor face parte din comisiile de soluționare a contestațiilor. Și pentru că tot am pomenit de bani, la comisiile din centrele zonale de evaluare, președintele va primi 600 de lei, întrucât comisiile de la Constanța au până în 1.000 de candidați.

Așadar, de luni, 25 iunie, elevii de-a VIII-a vor da piept cu prima probă scrisă, la limba și literatura română, urmând ca miercuri, 27 iunie, să susțină proba scrisă la matematică. Pe 29 iunie vor fi afișate rezultatele până la ora 14, după care, în aceeași zi, se vor primi contestațiile. Pe 2 iulie, când bacalaureații intră în focul probelor scrise, elevii vor afla rezultatele finale.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2878 secunde