In Memoriam Jean Constantin

156
In Memoriam Jean Constantin - jeanconstantin-1464278260.jpg

Articole de la același autor

Astăzi, se împlinesc șase ani de când Jean Constantin a părăsit scena românească, un nume de rezonanță al generației de aur a teatrului constănțean și național.

În memoria sa, prietenii i-au păstrat astăzi, la Cimitirul Central, un moment de pioasă aducere-aminte, la inițiativa actorului Dan Cojocaru și a artistului Ionuț Galani.

Îndrăgit de toți românii pentru rolurile sale de pe micile ecrane și nu numai, mulți și-l amintesc pe Jean Constantin și din spectacolele pe care le susținea în grădinile de vară de pe litoral.

A început să muncească la Constanța, ca muncitor normator, unde a cunoscut oameni talentați alături de care a înființat o brigadă artistică. Apoi a început să joace la Casa de Cultură, iar din 15 decembrie 1957 s-a înființat secția de estradă din cadrul Teatrului de Stat Fantasio din Constanța, unde actorul a rămas până la ieșirea la pensie.

Actorul Jean Constantin, alintat "maestrul comediei românești", a decedat la vârsta de 81 de ani, după o carieră dedicată teatrului și filmului, care are ca repere producții precum "Toate pânzele sus", "Nea Marin miliardar" și "BD", culminând cu "Poker", în care artistul și-a jucat propriul rol.

Din 1999, Jean Constantin este și cetățean de onoare al orașului Constanța.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.011 secunde