ICR nu irosește fondurile

158
Filialele din România ale Institutului Cultural Român (ICR) nu irosesc resursele financiare ale Institutului, infrastructura acestora fiind asigurată de autoritățile locale, a declarat președintele ICR, Andrei Marga.

"Fiecărei filiale din provinciile istorice i se alocă două posturi din efectivul de posturi deja existent al Institutului Cultural Român. Nu s-au creat noi posturi. Fiecare filială poate să-și angajeze personal pe baza resurselor extrabugetare pe care le obține", a ținut să precizeze Marga, făcând referire la întrebările ridicate în ultima perioadă cu privire la filialele ICR.

Președintele ICR a mai spus că prin aceste filiale nu se dublează rețeaua inspectoratelor pentru cultură din județe.

"Filialele ICR – ca și întregul Institut Cultural Român  V—!V— au ca misiune, stabilită de lege, să facă cunoscută cultura română și să-i asigure vizibilitate și prestigiu. Ele se ocupă de etalarea valorilor românești în spațiul internațional și nu se suprapun cu competențele inspectoratelor județene pentru cultură", a mai spus Marga.

Referitor la resursele financiare puse la dispoziția filialelor ICR, Marga a precizat că Institutul Cultural Român, în întregul său, operează pe bază de programe anunțate public, iar accesul la resurse se face prin competiție. "Filialele pot acumula resurse extrabugetare, ca pretutindeni în lumea civilizată, iar resursele pe care le obțin rămân la dispoziția filialei respective".

"Scopul ICR este să aducă personalități culturale profilate și prestigioase în poziția de directori de filiale și de directori ai institutelor culturale române din străinătate. Până în acest moment au fost desemnați directori de filiale însărcinați cu organizarea. Ei sunt remunerați în sistemul prestărilor de servicii. Cooperăm cu autoritățile locale în desemnarea directorilor de filiale. Vor fi organizate concursuri, potrivit prevederilor legale, pentru a ocupa durabil funcțiile de directori de filiale", a completat Marga.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.3446 secunde