Grandios spectacol pe scena Casei de Cultură

273
Grandios spectacol pe scena Casei de Cultură - grandiosspectacol-1474992602.jpg

Articole de la același autor

Ansamblul Aleksandrov, Marele cor al Armatei Roșii, va susține pentru prima dată două concerte excepționale în România, în București și Constanța.


Pentru întâlnirea cu publicul român, Corul pregătește un recital de excepție, din care nu vor lipsi cele mai consacrate piese, dar și o surpriză uriașă: reinterpretarea în varianta corală a celor mai cunoscute piese ale for-mațiilor Queen și The Beatles. 


Ansamblul Aleksandrov este cel mai mare ansamblu artistic din Rusia. Corul este renumit pentru finețea și puritatea interpretării muzicale academice, plină de emoție, artă și înzestrare vocală. Muzica Ansamblului combină cu succes instrumentele populare rusești - donara, balalaica și acordeonul cu butoane -, cu instrumentele de suflat din metal și lemn. Ansamblul Aleksandrov va cânta la Constanța pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor, sâmbătă, 8 octombrie, de la ora 19. 


Prețurile biletelor sunt de 200 lei și 150 lei și pot fi procurate de la casa de bilete a Casei de Cultură, între orele 9-17.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Luni, 19 Septembrie 2016
Stire din Cultură-Educație : Concert simfonic aniversar
Miercuri, 21 Septembrie 2016
Stire din Cultură-Educație : One man show Gheorghe Ifrim
Pagina a fost generata in 0.3282 secunde