Festivalul "Mamaia Copiilor", o nouă ediție de muzică românească

147
Festivalul

Articole de la același autor

În timp ce grădinile de vară ale orașului Constanța se ruinează sub ochii noștri, fără ca nimeni să-și asume o "resuscitare" a cel puțin uneia dintre ele, maestrul Liviu Manolache e încântat că și anul acesta, prin generozitatea conducerii Casei de Cultură a Sindicatelor, va reuși să organizeze cea de-a XVI-a ediție a Festivalului Național de creație și interpretare "Mamaia Copiilor".


Numărătoarea inversă a început, finaliștii trecând probele de foc ale tuturor preselecțiilor și selecțiilor și așteptând cu emoție data de 18 iulie, când coman-damentul festivalului dă drumul… porților. 


Ediția de anul acesta este organizată de Asociația culturală "Mamaia copiilor’’, Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România - ADA, Casa de Cultură a Sindicatelor Constanța și SC "Euroconcert" SRL.


Zilele de concurs debutează joi, 21 iulie, duminică, 24 iulie, fiind programată Gala laureaților.


"Barbarismul la care sunt supuși cei mici"
"În deschiderea festivalului vom înregistra și o premieră absolută, urmând să lansăm primul dublu album cu toate șlagărele lansate de copii de-a lungul celor 16 ediții și pe care ne dorim să-l oferim tuturor palatelor copiilor și școlilor populare de arte din țară. Dincolo de materialul imprimat pe acest CD, dorim să transmitem și un mesaj copiilor: să iubească muzica românească și cântecele copilăriei lor. Ne dorim astfel să contracarăm barbarismul la care sunt supuși cei mici de către adulții care consideră că muzica ușoară românească nu mai are căutare și îi îndrumă să nu mai cânte în limba maternă. Insistăm să cântăm și să creăm în limba română și regretăm faptul că două ministere importante ale acestei țări - Ministerul Educației și Ministerul Culturii - și-au luat mâna de pe educația copiilor. De altfel, pentru mine, personal, Ministerul Culturii nici nu mai există, atâta timp cât ne cere bani să cumpere o operă de artă românească (referindu-se la Cumințenia pământului - n.r.)", a conchis maestrul Liviu Manolache, directorul festivalului.


Din juriul celei de-a XVI-a ediții a Festivalului "Mamaia Copiilor" fac parte Adrian Iorgulescu (președinte), Horia Moculescu, George Natzis, Corina Chiriac, Viorel Gavrilă (directorul muzical al fes-tivalului), Mircea Drăgan și Dan Manoliu (regizorul festivalului).


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.0368 secunde