Festivalul de poezie amuzantă "În așteptarea lui Moș Crăciun"

340
Festivalul de poezie amuzantă

Articole de la același autor

Școala Gimnazială "George Enescu" Năvodari a organizat, vineri, în sala de spectacole a Colegiului Național de Arte "Regina Maria", cea de-a VIII-a ediție a festivalului de poezie amuzantă intitulat "În așteptarea lui Moș Crăciun", realizat în colaborare cu Școala Gimnazială nr. 12 "B.P. Hașdeu". 


Scopul acestei activități este formarea și dezvoltarea respectului pentru folclorul românesc, dar și cultivarea interesului pentru păstrarea tradițiilor românești, în rândul elevilor. 


Festivalul se adresează elevilor din ciclul primar și la buna desfășurare și-au adus contribuția Școala Gimnazială nr. 38 "Dimitrie Cantemir", "Cambridge School - Educational Center" Constanța, Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă "Maria Montessori" și Grădinița Gamex Constanța. 


Elevii s-au prezentat în fața juriului cu propriile creații, adică poezii amuzante care stimulează buna dispoziție și pun în valoare creativitatea micilor concurenți.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 17 Decembrie 2016
Stire din Social : Mare Nostrum promovează Crăciunul Eco
Vineri, 16 Decembrie 2016
Stire din Social : Mare Nostrum promovează Crăciunul Eco
Pagina a fost generata in 0.4912 secunde