Eveniment religios deosebit, în localitatea 23 August

264
Eveniment religios deosebit, în localitatea 23 August - evenimentmanastirea23august-1410102277.jpg

Articole de la același autor

Nașterea Maicii Domnului, săr-bătorită astăzi, 8 septembrie, este prima mare sărbătoare a anului bisericesc, început la 1 septembrie. În această zi sfântă, începând cu ora 8, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, împreună cu Înaltprea-sfințitul Serafim, Mitropolit de Pireu (Grecia), alături de un sobor de preoți și diaconi și a numeroși credincioși, va ține slujba de sfințire a bisericii mănăstirii de la 23 August. În anul 2004, pe un teren situat în apropierea lacului Tatlageac, a fost pusă piatra de temelie a mănăstirii Sf. Ierarh Nicolae și Bretanion, cunoscută drept mănăstirea de la 23 August. Doi ani mai târziu, în perioada 2006-2010, mănăstirea a prins contur, fiind construite paraclisul, chiliile și stăreția. Așezământul de cult a fost proiectat de arhitectul Teodor Ion, iar lucrările de zidire au fost finalizate anul acesta.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.044 secunde